PNL şi UDMR se „războiesc” pentru fotoliile din ATOP

Stabilirea celor şase membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Sălaj a inflamat spiritele în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean.

La invitaţia preşedintelui Tiberiu Marc, reprezentaţii formaţiunilor politice şi-au nominalizat candidaţii, PNL venind cu propunerea ca în stabilirea componenţei ATOP să se ţină cont de configuraţia politică a CJ Sălaj. Mai precis, PSD să aibă trei reprezentanţi, PNL, 2, iar UDMR, unul, a menţionat liberalul Adrian Margin, ameninţând că dacă vor exista mai mult de şase nume propuse, iar PNL nu va avea doi validaţi, partidul pe care îl reprezintă îşi va retrage candidaţii.

Varianta lui Margin l-a iritat pe Csoka Tiberiu, în condiţiile în care UDMR apucase să propună două nume: pe Csoka şi pe Syilagyi Robert. “Mie să nu îmi zică nimeni la vot secret cum să votez şi pe cine. Puteţi propune 10, 15, 31, dar vă rog să nu îmi luaţi acest drept democratic pe care l-am câştigat în decembrie 1989. La vot secret, nu cumva să îmi spuneţi cu cine să votez. Că mă enervează. Este deranjat, cel puţin”, s-a răstit udemeristul.

Social-democraţii i-au propus pe Sergiu Panie, Filonaş Chiş şi Pop Gheorghe, liberalii au mers, până la urmă, pe mâna lui Radu Căpîlnaşiu şi a lui Marcel Zaharia, iar propunerea UNPR a fost Dorin Gorgan.

În urma votului secret, doar cinci dintre cei opt nominalizaţi au reuşit să treacă pragul de minim 16 voturi. Este vorba despre pesediştii Filonaş Chiş şi Gheorghe Pop, udemeriştii Csoka Tiberiu şi Szilagyi Robert şi de liberalul Marcel Zaharia, care a prins la limită un scaun în ATOP. Pentru cel de-al şaselea loc liber, “bătălia” s-a dat între Sergiu Panie (PSD) şi Radu Căpîlnaşiu (PNL), care au obţinut 14, respectiv 12 din totalul celor 31 de voturi exprimate.

După cum a anunţat secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, în următoarea şedinţă consilierii vor fi invitaţi să se pronunţe din nou pe marginea subiectului, astfel încât să fie grupul celor şase membri să fie complet.

ATOP este un organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii şi care este constituită din şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, şase consilieri judeţeni, trei reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de către preşedintele CJ, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.

Mandatul celor şase aleşi judeţeni care vor face parte din ATOP va fi valabil până la următoarele alegeri locale, când va fi desemnată o nouă componenţă pentru următorii patru ani.

7 Thoughts to “PNL şi UDMR se „războiesc” pentru fotoliile din ATOP”

  1. Anonim

    Csoka securistu vorbeste de democratie

  2. Anonim

    Ultimul este seful politiei municipiului resedinta nu seful politiei locale mai breazo

  3. Sa se hotarasca ,de catre consilierii judeteni ,ca sa nu se mai plateasca aceea indemnizatie de sedinta de apr. Un salariu mediu pe economie si atunci nu va mai fi circul pe loc. Orivum ATOP este o structura capusa pe banii cetatenilor.

  4. Oare atator sefi de institutii, cu salarii dintre cele mai mari, nu le este rusine fata de oamenii de rand sa mai incaseze o asa indemnizatie pentru ??????nimic. Si cand il mai vad acolo si pe filonas! Vai de ea tara.

    1. Anonim

      Rusine la vulpile astea nesatule? Niciodată.

  5. Anonim

    Altceva mai stiu? De altceva sunt in stare? Ciolanul, interesul, banul, fotoliul. Mi-e scarba si sila! Ne a bătut Dumnezeu iar cu astia pe cap! Praf si pulbere

  6. Anonim

    Zece milioane lunar pentru NIMiC. As intra in pământ de rusine, se mai si bat ca chiorii.

Leave a Comment