PNL propune o echipă de profesioniști pentru Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei

PNL Șimleu vine în fața electoratului cu o echipă dedicată, oameni cu expertiză în domeniile lor de activitate, o echipă capabilă să ia decizii strategice pe care să le expună în practică spre beneficiul întregii comunități.
Succesul planificării implică entuziasmul tinereții precum și o continuitate în Consiliul local, ceea ce dă echilibru și stabilitate.
Un plus de valoare adăugat echipei de consilieri locali PNL este dat de faptul că o parte își vor continua activitatea și în mandatul 2020-2024, constituindu-se într-un adevărat liant.
Misiunea nu este una ușoară, dar forța și priceperea acestei acestei echipe conjugate cu sprijinul și ajutorul dumneavoastră pot face ca proiectele pe care le-am propus să fie de succes. Știm cu toții că în actualul mandat s-a imprimat o direcție de dezvoltare intensă și rapidă bazată pe atragerea de fonduri U.E., iar valoarea și profesionalismul celor care alcătuiesc această echipă sunt o garanție a continuării și implementării acestor proiecte pentru un Șimleu al viitorului.

Candidații PNL la Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei

1. Blaga Dumitru – acționar majoritar Simex S.A, 52 ani
2. Lazar Radu – inginer, 52 ani
3. Cordiș Andrada – economist – 37 ani
4. Oros Dionis – programator, 25 ani
5. Lipo Angela – profesor, 46 ani
6. Kun Adrian – inginer, 30 ani
7. Oprea Mihai – economist, 40 ani
8. Pavel Florica – profesor, 39 ani
9. Pop Cornel – administrator, 54 ani
10. Ilinca Eugenia – referent bancar, 47 ani
11. Sabou Romeo – economist, 37 ani
12. Man Cosmin – economist, 40 ani
13. Sabo Ioan – inginer, 59 ani
14. Porcar Doina – profesor, 41 ani
15. Balint Iosif – inginer, 61 ani
16. Chifor Iuliu – ofițer în retragere, 70 ani
17. Taloș Oana – asistent medical, 30 ani
18. Inovan Lucian – inginer, 31 ani
19. Crișan Codruț -Web Designer, 34 ani
20. Șireag Marius – inginer, 30 ani
21. Chiș Adrian-Viorel – tehnician întreținere centrale, 40 ani
22. Ardelean Nicolae – administrator, 60 ani

(P)

7 Thoughts to “PNL propune o echipă de profesioniști pentru Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei”

  1. Anonim

    Seful ciumei cacanii pe judet „ministrul” Lucian Bode intr-o actiune specifica din transporturi !

    https://www.antena3.ro/actualitate/film-accident-ministrul-transporturilor-touareg-lucian-bode-slalom-contrasens-581046.html

  2. Adela Adelina

    Nici poveste… Votam Cristian Opris un economist care chiar a realizat ceva si lista PSD cu oameni de omenie

  3. Anonim

    Adela …. una de pe lista esti tu. mai chemi baieti tineri la clatite ?? Ii mai raman si la sotutau?

  4. andrei

    cu cateva exceptii, lista pnl e cea mai buna! Adelina despre lista psd-lasa de dorit.o sa aveti mai putine voturi ca si Silvasan.

  5. pop ioan

    ar fi o lista si mai buna daca ar lipsi Chifor Iuliu, Sabo Ioan, Pop Cornel si Balint Iosif si inlocuiti cu tineri.psd varza de Bruxelles, pro Romania doar Silvasan, Usr subtire iar Plus si mai subtire

  6. nagy istvan

    BINE MAI POPICA,DACA TU ZICI ASA O FI!

  7. Alex

    O echipa buna cu oameni de calitate.

Leave a Comment