Pesediştii sălăjeni nu văd cu ochi buni demisia lui Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat duminică, pe o reţea de socializare, că nu va mai ocupa nicio funcţie de conducere în partid până în momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse în justiţie. Ponta le-a trimis, în acest sens, o scrisoare liderilor social-democraţi, în care precizează că îşi va face, „ca prim-ministru si membru de partid”, datoria faţă de PSD. Gestul lui Victor Ponta de a părăsi conducerea celui mai mare partid din România nu a rămas fără ecou în Sălaj, astfel că liderul social-democraţilor sălăjeni, Tiberiu Marc, se declară uimit de vestea venită de la Bucureşti.

 Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până în momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie. „Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea supremă pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastră ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant.

Am reuşit împreună să obţinem cel mai mare număr de aleşi locali, parlamentari şi europarlamentari din istoria noastră ca partid. Ne-am comparat în performanţe electorale şi de guvernare cu momentele în care Partidul nostru a fost condus de Ion Iliescu şi Adrian Năstase şi am reuşit să păstrăm PSD ca principala forţă politică în România – singurul reprezentant legitim al social-democraţiei. Dar sunt conştient şi responsabil de faptul că am pierdut din nou alegerile prezidenţiale din 2014, chiar dacă am obţinut cel mai mare număr de voturi din anul 2000. Este o realitate şi o provocare pentru noi în viitor! Până atunci, însă, urmează anul 2016 – un alt an extrem de important pentru PSD şi pentru România! Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că „şi-au luat ţara înapoi” încep să înţeleagă că, de fapt, alţii au profitat de ei ca să pună iar stăpânire pe România!(…) Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu contează cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care îmi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţie!). În cazul în care nu voi avea o soluţie a justiţiei în acest sens până la data Congresului PSD, nu voi candida la nicio funcţie şi voi lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”, a precizat premierul în scrisoarea trimisă liderilor PSD, postată pe Facebook.

Victor Ponta subliniază însă că va rămâne în fruntea Executivului: „Am toată convingerea şi încrederea că Rovana Plumb, Andrei Dolineaschi, Liviu Dragnea şi ceilalţi colegi vor asigura cu succes conducerea Partidului în această perioadă, iar eu îmi voi face alături de ei, ca Prim Ministru şi membru de partid, datoria faţă de PSD şi faţă de milioanele de români care au fost şi sunt alături de noi.

Contactat, liderul PSD Sălaj, Tiberiu Marc, s-a arătat uimit de decizia premierului: „Nu înţeleg de ce a demisionat Victor Ponta tocmai acum. Chiar şi în condiţiile în care la nivelul conducerii partidului s-a decis ca persoanele care au probleme cu justiţia să se autosuspende din funcţie până la finalizarea urmăririi penale, sincer, nu pot să înţeleg decizia premierului.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Zalău, senatorul Gheorghe Pop, atrage atenţia asupra faptului că Victor Ponta nu a făcut altceva decât să respecte o decizie a Comitetului Executiv Naţional, până la clarifiarea situaţiei sale juridice.

Victor Ponta a fost chemat luni la DNA, unde a fost anunţat că în dosar s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile. Tot luni, DNA i-a schimbat calitatea în acest dosar din suspect în inculpat, premierul prevalându-se de dreptul la tăcere, astfel că nu a dat o declaraţie în faţa procurorului. „În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului Ponta Victor-Viorel. Inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat al DNA remis luni.

Potrivit sursei citate, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Dan Şova şi al persoanelor din sfera sa relaţională.

One Thought to “Pesediştii sălăjeni nu văd cu ochi buni demisia lui Victor Ponta”

  1. FARA PARTID

    FARA CUVINTE

Leave a Comment