Pălinca le dă dureri de cap şi politicienilor

Deputatul Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, a făcut cunoscut joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că o propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal, ce prevede scutirea de plata accizei pentru cei ce produc pentru consum propriu până la 200 de litri de băuturi tradiţionale şi reducerea la 10 la sută a accizei standard pentru cantităţile mai mari de 200 de litri, a fost depusă la Parlament în această săptămână de către un grup de 48 de deputaţi din toate partidele parlamentare, iniţiativa fiind susţinută şi de asociaţiile producătorilor de pălincă din nordul-vestul ţării. „Cu sprijinul asociaţiilor producătorilor de pălincă din judeţul Sălaj, din regiunea de Nord-Vest, în această săptămână, alături de alţi 47 de parlamentari, şi aici vreau să fac o precizare – vorbesc de deputaţi de la absolut toate partidele parlamentare – am depus la Parlamentul României o propunere legislativă privind modificare şi completarea Legii 571/2003, privind Codul Fiscal”, a declarat Lucian Bode. Acesta a adăugat că modificările vizează exceptarea de la plata accizei pentru 200 de distilat din fructe, la 50 de grade produs anual, în gospodăriile individuale pentru consum propriu, respectiv reducerea la 10 la sută a accizei standard pentru cantităţile mai mari de 200 de litri.
În categoria produselor care ar putea beneficia de o reducere a accizelor se numără băuturi tradiţionale precum: pălinca, ţuica, horinca, turţul, vinarsul, rachiul de drojdie de vin, rachiul de tescovină, şi rachiul de fructe.
Deputatul a precizat că, începând cu 1 septembrie, producătorii de băuturi tradiţionale trebuie să achite accize mărite, în sumă de 11 lei pentru fiecare litru de băutură până la cantitatea de 100 de litri, respectiv 22 de lei pentru un litru de băutură, dacă se produce mai mult de 100 de litri.
Prezent la conferinţa de presă de joi, Gheorghe Ciocan, preşedintele Federaţiei Producătorilor de Pălincă din Nord Vestul României, a subliniat că reducerea la 10 la sută a accizei se justifică prin faptul că randamentul în cazul băuturilor alcoolice obţinute din fructe reprezintă doar a zecea parte din cel obţinut la băuturile alcoolice din cereale. În opinia sa, actualul sistem de accizare ar putea duce la dispariţia unor produse tradiţionale precum pălinca.
„Te naşti, te botezi, te cununi şi mori cu pălinca. Ar fi o crimă să dispară”, a subliniat Gheorghe Ciocan. Acesta a adăugat că o acciză mai mică, dar plătită de mai mulţi producători, ar putea aduce venituri substanţial mai mari la bugetul de stat.
„Eu sper din tot sufletul ca acest demers să fie dezbrăcat de haina politică, şi absolut de toţi parlamentarii, din toate partidele politice, să găsim o formulă astfel încât acest proiect legislativ să treacă”, a conchis Lucian Bode.

8 Thoughts to “Pălinca le dă dureri de cap şi politicienilor”

  1. Anonim

    Ce fatza de popandau are Bode!

  2. Anonim

    Bode e plin de intentii cand e in opozitie. Cand a fost la Putere a votat pentru toate accizele posibile, a votat taierea pensiilor si a salariilor, inghetarea angajarilor la bugetari, dar a gasit de cuviinta cu tot inghetul sa-l bage pe frate-sau de la paznic de mistreti la Balc in vames la Zalau, prin transfer urgent, ca nu mai putea Vama Zalau sa functioneze daca nu o supraveghea paznicul de mistreti…

  3. parerea taranului de rand

    NU stiu cum indrazniti sa il criticati pe domnul Bode cand ceea ce a propus dansul in legatura cu palinca ne ajuta pe noi , cei de la tara si si pe cei de la oras pentru ca , chiar nu e cinstit sa platim pe fabricarea unui produs mai mult decat pretul la care ai putea sa il dai.Cei ce au comentat la acest articol sunt de la USL.Ii ros sa consulte pe „mai mari” partidului care au semnat acea propunere a domnului Bode si au uitat sa le spuna latrailor despre ea.Altfel nu imi explic ce cauta magariile scrise aici.Domnul cu popandaul cred ca a furat statul si a facut palinca la negru iar acum fiind sub influenta bauturilor alcoolice vede tot soiul de animale.Va recomand un binemeritat somn.Dormi in pace!

  4. Anonim

    e simplu, dl Bode daca voia, putea face cat a fost la Putere.
    Apoi Bode e direct interesat pentru ca are, in combinatie cu un politist de la judet, o palincarie in Valcau de Sus pe care n-o controleaza nimeni in veci! Vreti sa va dau si nume?

  5. DECEBAL

    BUNA INITIATIVA,BRAVO BODE , NE VA AJUTA TUTUROR !

  6. DECEBAL

    PT.ALA CU MISTRETII; TU CAND AI AJUNGE SA AI O FUNCTIE CE AI FACE.L-AI BAGA LA PUSCARIE PE FRATELE TAU SAU L-AI AJUTA?

  7. Anonim

    aia care au marit accciza la palinca nu au cules prune niciodata.
    eu am pus pruni imediat dupa revolutie ca mi-am imaginat ca VOI BENEFICIA DE MUNCA CINSTITA dar acum ii scot afara ca nu sunt dispus sa merg in genunchi la cules de prune, ca sa dau bani la stat sa aiba tagma jefuitorilor de unde fura. rusine politicienilor care numai taxe stiu sa puna.(TOTI)

Leave a Comment