O NOUĂ ÎNCERCARE DE REFORMARE A SOCIAL-DEMOCRAŢILOR: Echipa Ciolacu, validată în fruntea PSD

Social-democraţii şi-au ales noua echipă de conducere care va gestiona partidul timp de un an, până la organizarea unui congres ordinar. Congresul extraordinar al PSD a consfinţit ceea ce se ştia deja: social-democraţii îşi schimbă părul, dar năravul ba. Omar Hayssam, cel condamnat pentru răpirea celor trei jurnalişti în Irak, îşi freacă mulţumit palmele. Prietenul său de vânătoare, Marcel Ciolacu, tocmai a fost ales, cu o majoritate zdrobitoare – 1310 voturi faţă de numai cele 91 obţinute de contracandidatul său, Eugen Teodorovici – , în funcţia de preşedinte plin al singurului partid important de stânga din România. Din cei 1450 de delegaţi prezenţi la Congres (din 1509 desemnaţi), doar 49 nu au votat sau au avut votul anulat.

Alegerile interne din PSD au fost lipsite de miză după ce în cursa pentru funcţia de preşedinte s-au depus doar două candidaturi: Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici. Numai că, după modificarea statutului PSD, candidatura lui Teodorovici nu s-a mai înscris în noile prevederi ale actului constitutiv al formaţiunii social-democrate. Chiar dacă delegaţii au avut de ales între candidatura sa şi moţiunea echipei Ciolacu. Deoarece ştia că aşa se va întâmpla, fostul ministru al Finanţelor Publice a ales să nu se prezinte la Congresul de sâmbătă, mai ales că nici nu fusese trecut în lista vorbitorilor după şedinţa de vineri a Comitetului Executiv Naţional al PSD.

După nouă luni de interimat la şefia partidului, Marcel Ciolacu a fost validat fără emoţii în funcţia de preşedinte al PSD.

Înainte de alegerea noii echipe de conducere, Marcel Ciolacu a spus: „România are nevoie de PSD, de o stângă puternică, de siguranţă, reconstrucţie şi creşterea nivelului de trai. Astăzi doar PSD reprezintă stânga românească şi valorile sale. Vrem să rămânem un partid conservartor care se uită mai degrabă în spate, în trecut, sau vrem să ne transformăm într-un partid modern care se uită spre progres? Vrem să ascultăm dorinţele oamenilor şi nevoilor sau vrem să rămânem prizonierii vechilor metode de a face politică?”.

El a atacat fosta conducere a PSD, din vremea lui Liviu Dragnea şi a susţinut că social-democraţii nu mai pot continua pe acel drum.

„Au fost cazuri când munca noastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la uşile justiţiei. Nu ei sunt PSD, ei aparţin trecutului şi trebuie astăzi să ne rupem de acest trecut. În mandatul meu, PSD va rămâne strict pe agenda românilor, iar justiţia acolo unde îi este locul: în sala de judecată. Astăzi decidem viitorul social-democraţiei din România. Viitorul PSD e legat de apărarea valorilor în care credem – solidaritate, echitate şi şanse egale pentru toţi -, de promovarea oamenilor integri, competenţi şi cu experienţă în administraţie. Viitorul PSD înseamnă toleranţă zero faţă de corupţie şi abuzuri. Viitorul PSD înseamnă o strânsă colaborare cu familia social-demorată europeană. Aceasta este calea noului PSD”, a afirmat Marcel Ciolacu.

• Conducerea în echipă, prioritatea lui Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD a continuat atacul la adresa fostelor conduceri ale partidului.

„PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci, care au făcut mai mult rău României şi partidului. Vremea tătucilor a apus. Eu sunt un om de echipă şi vreau un PSD condus de echipă”, a precizat Marcel Ciolacu.

Echipa noului preşedinte Marcel Ciolacu este alcătuită din doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general (Paul Stănescu) şi opt vicepreşedinţi regionali. Din echipa de conducere restrânsă a PSD fac parte, alături de preşedintele Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu – prim-vicepreşedinte, Gabriela Firea – prim-vicepreşedinte, Vasile Dîncu – preşedinte al Consiliului Naţional şi secretarul general Paul Stănescu.

Vicepreşedinţi pe domenii sunt: Lia Olguţa Vasilescu – social, Gabriel Zetea – infrastructură, Doina Fedorovici – administraţie şi Mihai Tudose – economie.

Delegaţii PSD au ales şi opt vicepreşedinţi regionali: Claudiu Manda, Titus Corlăţean, Victor Negrescu, Ionuţ Pucheanu, Radu Moldovan, Laurenţiu Nistor, Daniel Băluţă, şi Dragoş Benea.

Mare parte din discursul lui Ciolacu axat pe ceea ce s-a întâmplat în cursul pandemiei şi la „bunăstarea” lăsată de PSD după trei ani de guvernare social-democrată. El a spus că noul PSD va încuraja capitalul românesc, dar şi companiile multinaţionale din ţara noastră, şi a menţionat obiectivele internaţionale ale partidului.

„PSD îşi asumă toate valorile europene: democraţie, stat de drept şi apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Este timpul să contăm decizional la nivel european şi să ne impunem ca lider regional. PSD susţine Parteneriatul cu NATO şi Parteneriatul Strategic cu SUA”, a spus Marcel Ciolacu.

El a menţionat că partidul doreşte să atragă de partea sa tinerii şi cetăţenii români din diaspora.

„Vreau să facem politica celor care au plecat să muncească în străinătate. Ei sunt cei care au ajutat România să treacă prin criza financiară. Au fost montaţi împotriva partidului nostru, apoi au fost blocaţi să intre în ţară de sărbători de actualii guvernanţi. Singura soluţie a fost să îi ţină la cozi zile întregi prin vamă. Românii care trăiesc afară iubesc România şi au fost cei care au trimis bani în ţară în fiecare lună, muncind din greu şi uneori în condiţii umilitoare. (…) Trebuie să începem să vorbim şi cu tinerii. (…) Acum este important să le redăm tinerilor încrederea în România. Să le deschidem partidul, să-i luam parteneri la decizii, să le aratăm că nu orice politică se face în interes personal sau pentru interese nelegitime. Dacă vor vedea ca viziunea lor contează, că interesele lor sunt luate în seamă, atunci sunt sigur că nu vor mai dori să părăsească România”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Noul prim-vicepreşedinte al PSD, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe lângă atacurile la adresa modului în care liberalii au gestionat pandemia şi pregătesc începerea noului an şcolar, s-a referit şi la reformarea formaţiunii social-democrate, pe care a comparat-o cu Măria, cu o altă pălărie.

„Se vorbeşte în aceste zile că PSD trebuie să se înnoiască sau să fie altul. Cred că trebuie în primul rând să fim noi, cei care am avut anticorpi pentru cei care ne-au stricat numele, dar am ştiut să ne facem ordine în propria casă. (…) Eu vă propun să nu ne schimbăm, ci să ne uităm din când în când la ce pălărie poartă Măria. Dacă schimbăm numele, conducerea, sigla, poate chiar sediul, nu înseamnă că s-a produs o revoluţie, pentru că adevărata revoluţie este în fiecare clipă pe care noi o trăim alături de oameni. Politicienii de dreapta i-au uitat pe oameni, au uitat esenţialul. Cine a greşit, şi ştim cine, a plecat, nu mai e. Nu putem să plătim la nesfîrşit pentru erorile de acum ceva timp. Trebuie să fim evaluaţi pentru ce suntem acum, nu pentru istorie; s-a dat votul pentru istorie. Suntem singurii care am fost, suntem şi vom fi alături de români”, a spus Gabriela Firea.

• Sorin Grindeanu, între şefia ANCOM şi funcţia politică din PSD

Noul prim-vicepreşedinte al PSD, Sorin Grindeanu, din cauza calităţii de membru al formaţiunii social-democrate şi a funcţiei politice obţinute se află în incompatibilitate cu aceea de preşedinte al ANCOM, ultima fiind o funcţie publică. Sorin Grindeanu a precizat că în conformitate cu legea de funcţionare a ANCOM, poate ieşi din starea de incompatibilitate în termen de 90 de zile, iar conform legislaţiei privind funcţiile din autorităţile centrale poate demisiona în următoarele 60 de zile. Cu toate acestea, primul şef al Guvernului după alegerile din decembrie 2016 a declarat că va demisiona din funcţia de preşedinte al ANCOM în cursul lunii septembrie.

Referitor la reformarea formaţiunii social-democrate, Sorin Grindeanu a spus: „Noua atitudine a PSD trebuie pusă în practică. (…) PSD trebuie să înveţe din greşelile făcute în perioada în care a fost condus de Liviu Dragnea, pentru ca să nu le mai repete. Lucrurile bune făcute în guvernările PSD timp de trei ani trebuie preluate şi duse înainte. Dacă nu revenim la criteriile meritocratice în partid, PSD va avea un eşec. Nu poţi să activezi de exemplu proiectele tale într-o comisie juridică din Parlament, dacă nu vii să le discuţi în prealabil la Consiliul Politic Naţional. Trebuie să avem o sită foarte deasă pentru ca să nu mai treacă în faţă personaje oportuniste. O altă greşeală făcută în perioada Dragnea, a fost că s-a dat prea multă libertate organizaţiilor judeţene în a propune oameni pentru autorităţile centrale, fără a fi verificată experienţa şi pregătirea profesională a acestora. Nu a existat nici măcar o grilă de criterii pentru a vedea dacă propunerile respective sunt viabile”.

Noul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu a spus: „PSD a trecut printr-o criză. A pierdut, în 3 ani, jumătate din electoratul pe care îl avea. Acest Congres este Congresul ultimei şanse. (…) Resetăm ceea ce a fost până acum neadecvat realităţii din România şi facem un proiect care să dureze cât mai mult, măcar 4 ani, deşi va fi şi un Congres după alegeri”.

El a precizat că sunt benefice controversele în partid, chiar dacă nu dau bine ca imagine, însă scopul PSD este de a fi unit.

Vasile Dâncu a mai spus că PSD a fost depăşit de realitate de multe ori şi că au crezut că au descoperit „piatra filosofală” crescând pensiile şi salariile oamenilor. Totodată, Dâncu a mai declarat că este pentru prima dată când la congres „nu candidează un om, ci un program politic, o echipă”.

• Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, ameninţă noua conducere în cazul pierderii alegerilor locale şi parlamentare

La rândul lor, vicepreşedintele Lia Olguţa Vasilescu şi secretarul general Paul Stănescu au subliniat importanţa câştigării alegerilor locale din 27 septembrie pentru a stopa în acest fel modul de conducere practicat de PNL. Dacă Olguţa Vasilescu a vorbit despre majorarea pensiilor şi dublarea alocaţiilor, precum şi despre guvernarea PNL, secretarul general Paul Stănescu a spus: „Câştigarea alegerilor nu mai e doar un obiectiv electoral, este o obligaţie. Miza acestor alegeri este salvarea României, deoarece populaţia riscă să intre într-o lungă perioadă de austeritate, iar PSD este singurul partid care poate opri actualul dezastru, singurul partid care poate învinge PNL. (…) Miza acestor alegeri este salvarea democraţiei din România. Suntem condamnaţi să câştigăm alegerile locale”.

Noua conducere a PSD a avut parte şi de critici în cadrul Congresului desfăşurat în urmă cu două zile. Dumitru Buzatu, liderul organizaţiei judeţene PSD Vaslui a spus: „Eu nu cred ca sunt membri de partid simpli şi membri mai cu moţ. Am auzit în luările de cuvânt, fel de fel de lucruri despre importanţa acestui congres. Eu sunt unul care s-a luptat ca acest Congres să fie unul ordinar, desfăşurat la termen, desfăşurat pe baze statutare armonioase şi nu pe încropeli care să ne cadă cât mai bine atunci când trebuie să participăm la alegerile interne. Am auzit că vrem să ne transformăm dintr-un partid conservator într-unul modern, dar eu consider că în urmă cu 30 de ani m-am înscris într-un partid modern. Referitor la afirmaţia preşedintelui Marcel Ciolacu legată de fosta politică de conducere a partidului de către tătuci, eu cred că s-a referit la tătucul Stalin, pe care eu nu îl recunosc că a facut parte vreodata din PSD. Poate că e bine ca la adreza liderilor din trecut – Ion Iliescu, Adrian Năstase – să ne exprimăm cu mai multă atenţie. (…) Nu e vorba aici de o cosmetizare a conducerii, de a ne supune percepţiei momentane. Avem în program o formulare nefericită – partidul clasei de mijloc. Eu credeam că partidele social-democrate din lumea contemporană, modernă, sunt partide de integrare, a tuturor claselor sociale şi grupurilor, categoriilor sociale, ale căror năzuinţe încearcă să le studieze şi pentru care formulează politici democratice pentru afirmare”.

El a arătat că va fi alături de noua echipă de conducere pentru câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. „Dacă veţi reuşi să faceţi lucrul acesta, vom fi în continuare alături de dumneavoastră, sper pentru o vreme, dacă nu, noi aşteptăm şi vă ducem”, a ameninţat Buzatu echipa Ciolacu.

• Statut modificat pentru facilitarea alegerii echipei Ciolacu în fruntea PSD

Atmosfera înainte de congres a fost una tensionată, în contextul în care demersul privind moţiunea de cenzură şi înlăturarea Guvernului se află în impas după ce liberalii au început racolări la nivel parlamentar. În plină pandemie de coronavirus, congresul social-democraţiilor s-a desfăşurat online din cauza restricţiilor privind întrunirile publice. Mai exact, liderii PSD au ţinut discursuri din Palatul Parlamentului, iar delegaţii social- democraţi i-au urmărit online din 38 de centre regionale şi au votat fizic în locaţiile respective.

Fiecare judeţ a avut alocat un număr de delegaţi, care au urmărit online discursurile şi au votat clasic noua echipă de conducere.

La începutul Congresului a fost schimbat Statutul PSD cu privire la modul în care urma să fie votată noua echipă de conducere. Social-democraţii prezenţi au stabilit că, începând cu Congresul de sâmbăta trecută, candidaturile vor fi pe baza unor moţiuni pe echipe de conducere, care vor prezenta fiecare câte o platformă program pentru conducerea formaţiunii politice.

Referitor la noul sistem, vicepreşedintele Titus Corlăţean a răspuns: „PSD nu inventează acest sistem, nu noi suntem cei care îl folosim pentru prima oară. Avem camarazi, socialişti europeni, cazul socialiştilor francezi care au folosit de foarte multe ani aceste formule de platforme, de moţiuni, de program politic alternativ, sunt mai multe variante şi echipe care sunt propuse Congresului. Congresul decide. Este bine într-un partid pluralist care include foarte mulţi oameni, sunt oameni cu viziuni nu întotdeauna identice, să existe o viziune care întruneşte o susţinere majoritată, care nu exclude alte viziune. E un lucru firesc până la urmă. Astăzi PSD face ceea ce mulţi camarazi din Europa de Vest au făcut de foarte mulţi ani cu succes”.

Chestionat dacă e dezirabilă procedura de modificare a statului în Congres şi ulterior aplicarea noilor modificări, senatorul PSD a spus: „Este o procedură pe care întotdeauna noi am folosit-o şi toate partidele politice româneşti care şi-au modificat statutul în Congres, după aceea cu aplicabilitate imediată, confirmată ulterior în instanţă. E o procedură folosită larg de partidele româneşti, inclusiv de PSD. Nu văd de ce astăzi ar fi diferit sau de ce ar trebui să fie o controversă astăzi în ceea ce a funcţionat în toţi aceşti ani în România, inclusiv în PSD”.

Statutul a fost modificat cu 1376 de voturi pentru, 42 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Prin modificarea statutului, Comitetul Executiv Naţional a devenit Consiliul Politic Naţional din care, de acum înainte vor face parte şi toţi preşedinţii de consilii judeţene şi primarii municipiilor reşedinţă de judeţ.

• Critici la adresa Congresului

Codrin Ştefănescu, fostul secretar general al PSD şi unul dintre partizanii candidaturii lui Eugen Teodorovici la conducerea partidului, califică drept „o glumă macabră” Congresul PSD de sâmbătă, vorbind despre „aranjamente dinainte ticluite, ca să iasă Marcel Ciolacu”.

„Cu aranjamente dinainte ticluite, ca să iasă Ciolacu şi mica sa echipă de academişti secreţi. Pe lângă statut, morală şi bun simţ. Pentru că nu numai Eugen Teodorovici a fost umilit de băieţii ăştia ai sistemului. Ci întregul partid cu electoratul său cu tot. Iar personajele acestea, echipate în civil, numai la victoria PSD în alegeri nu se gândesc. Dimpotrivă”, a scris Codrin Ştefănescu pe pagina oficială Facebook.

Amintim că vineri, cu o zi înainte de congres, social-democraţii au avut un nou motiv de stres. Tribunalul Bucureşti a judecat solicitarea lui Eugen Teodorovici de amânare a congresului din 22 august pe motiv că actuala conducere interimară este nelegitimă. Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea fostului preşedinte executiv al partidului. Cu toate acestea, fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va continua demersurile în instanţă şi va ataca şi deciziile luate la Congresul extraordinar de sâmbătă. Mai ales că în solicitarea înaintată instanţei în 20 august, Teodorovici a cerut inclusiv anularea Congresului PSD din 22 august.

Situaţia fostului ministru de finanţe l-a nemulţumit şi pe fostul premier social-democrat Victor Ponta, actualul lider al Pro România. Ponta a scris pe pagina oficială de Facebook: „Cred că modul în care a fost tratat Eugen Teodorovici arată că PSD a rămas, din păcate, sub influenţa oamenilor şi culturii politice din Epoca Dragnea. Dacă doar se vopseşte gardul cu Grindeanu şi Dîncu, dar înăuntru e tot leopardul (adică hiena din ultimii ani) va fi greu să avem curând o stângă modernă şi unită”.

În urmă cu nouă luni, Marcel Ciolacu, susţinut de Paul Stănescu, a preluat de la Viorica Dăncilă conducerea interimară a PSD. Din postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, el a încercat să formeze o echipă nouă pentru conducerea partidului, însă fără prea mare succes. O parte dintre liderii locali i-au cerut să renunţe la candidatura pentru şefia PSD şi să-l susţină pe Sorin Grindeanu pentru această funcţie. Ionel Arsene, Radu Moldovan, Dumitru Buzatu se numără printre social-democraţii care i-au cerut acestuia să facă un pas în spate şi să-l lase pe Sorin Grindeanu să candideze.

Susţinut de Paul Stănescu, Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Gabriela Firea, Ciolacu a rezistat presiunilor. Pentru a face pace cu oponenţii, Ciolacu a anunţat că-l susţine pe Vasile Dîncu pentru funcţia de preşedinte al Consilului Naţional al PSD.

Sursa: www.bursa.ro

3 Thoughts to “O NOUĂ ÎNCERCARE DE REFORMARE A SOCIAL-DEMOCRAŢILOR: Echipa Ciolacu, validată în fruntea PSD”

  1. Anonim

    Ciolacule !Tot Psdragnea ramaneti si cu siguranta majoritatea acestui popor va vota anti-PSD .Ati promis foarte multe in 2016 si ati realizat mai nimic atat pe plan local cat si la nivel national.

  2. Anonim

    Ciolacu este o cârpă de șters cismele generalilor care conduc din umbră. Nu întâmplător a apărut dâncu !

  3. Anonim

    Ciunt e prezent?Sa-i pupe mana lui Ciolacu(Dragnea)?

Leave a Comment