Lucian Bode: „Vom susţine un amplu pachet de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor”

Deputatul Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, a făcut cunoscut vineri că grupurile parlamentare ale PDL şi-au stabilit priorităţile pentru noua sesiune parlamentară care a debutat în 2 septembrie. „Priorităţile noastre vizează, în principal, trei domenii importante, şi anume: economic – fiscalitate, locuri de muncă, sprijin pentru mediul de afaceri; agricultură – clarificarea situaţiei cadastrului, amendarea unor legi aberante cum sunt OUG 8 şi Legea 165 din 2013; educaţia – 5 la sută din PIB în bugetul pe 2014”, a declarat liderul PDL, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, în 5 septembrie, a avut loc o întâlnire a parlamentarilor PDL cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, unde s-au discutat dezideratele amintite mai sus. „Parlamentarii PDL s-au angajat că vor susţine, prin iniţiative legislative promovate în actuala sesiune legislativă, un amplu pachet de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor, urmărind protejarea mediului de afaceri, stimularea creşterii economice, menţinerea şi crearea de locuri de muncă. Pachetul de măsuri vine în completarea proiectelor normative ale PDL privind unele facilităţi fiscale, proiecte depuse deja spre dezbatere şi adoptare la Parlament”, a mai spus deputatul.

În altă ordine de idei, Claudiu Bârsan, preşedintele PDL Zalău, a făcut câteva aprecieri pe marginea modificării Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. „Prin Ordonanţa de Urgenţă 82/2013 adoptată de Guvern, redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor, se va realiza de către ANFP pe baza nevoilor reale ale diverselor instituţii, manifestate prin acordul conducătorilor în a primi prin redistribuire funcţionari publici care au fost obiectul unor măsuri de restructurare. Este usor de înţeles că nevoile reale ale instituţiilor sunt determinate de conducătorii acestor instituţii, conducători care, în condiţiile în care sunt numiţi politic, vor avea grijă să politizeze institutiile publice, de aceasta dată sub acoperirea acestei Ordonanţe, care în niciun caz nu-şi justifică urgenţa”, este de părere democrat-liberalul. Acesta mai susţine că asistăm la o încălcare gravă a principiului stabilităţii în exercitarea funcţiilor publice:” Nu este o măsură izolată, ci este doar una dintr-un şir de măsuri menite să erodeze statutul funcţionarilor publici. Trebuie să semnalăm faptul că aceste măsuri se aplică inclusiv înalţilor funcţionar publici, în timp ce prevederile nu fac decât să uşureze epurarea funcţionarilor publici pe criterii politice. Practic, aplicarea principiului stabilităţii în exercitarea funcţiei publice rămâne la aprecierea discreţionară, subiectivă a conducătorilor instituţiei publice. După ce, în prealabil, toţi aceşti conducători de instituţii vor fi înlocuiţi cu persoane susţinute de USL, este uşor de ghicit ce criterii vor trebui să îndeplinească funcţionarii publici pentru a nu-şi pierde funcţiile. Nu doar că nu încetează politizarea funcţiilor de conducere, dar aceasta se extinde în mod nepermis asupra tuturor funcţiilor publice”.

5 Thoughts to “Lucian Bode: „Vom susţine un amplu pachet de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor””

  1. Anonim

    Ai de plm vei sustine imm-urilor tu? pana in guvernarea pdl peste 50 la suta din imm s-au inscris. Bode cretinel lupul moralist!

  2. Masuri a la PDL

    Exempul: Impozitul minim sau asa-zis forfetar, TVA 24%, etc.

  3. Anonim

    cum l-ai sustinut pe frate-to si ae fi perfect, gunoi infect

  4. Anonim

    eu fac cursul de paznic de mistreti, deja de 3 luni. Sper sa ajung sa lucrez la Vama Zalau, asa ca fratele lui Bode.

  5. Anonim

    deja e chiar penibil, a uitat cum a bagat boculet forfetaru pe gat tocmai cand toti se zbateau ca pestele pe uscat! chiar ai uitat?….. mai bine ai zice de demisie si cei care vor sa faca politica si nu sa sprijine economia, hai pa

Leave a Comment