Dumitru Rus părăseşte „corabia” PP-DD Sălaj

După doar patru luni de la înscrierea sa în PP-DD Sălaj, Dumitru Rus îţi anunţă demisia din partid. Motivul invocat de acesta este unul cât se poate de interesant, ca să nu spunem ilar, fostul membru pepededist susţinând că nu mai are aceeaşi viziune cu „linia” partidului. „În acest moment, după demisie, mă simt un politician fără obligaţii. Astfel că voi încerca să fiu cât se poate de obiectiv în ceea ce priveşte orice decizie luată în mediul politic”, a spus Dumitru Rus.
Contactat, preşedintele PP-DD Sălaj, Alin Demle susţine cu nu este străin de demisia lui Dumitru Rus, însă nu consideră hotărârea acestuia ca fiind, neapărat, o pierdere pentru partid: „În aceste momente, nu vreau să comentez decizia lui Dumitru Rus. Este alegerea dânsului dacă vrea sau nu să mai rămână în PP-DD”.
Dumitru Rus a ales să demisioneze, în toamna anului trecut, din PNL Sălaj, pentru ca apoi să devină membru PP-DD, partid sub a cărui umbrelă a candidat pentru un fotoliu de deputat în colegiul Jibou. Reamintim că la scrutinul din 9 decembrie, colegiul amintit a fost câştigat de social-democratul Iuliu Nosa, care a obţinut 10.203 de voturi – proape dublu faţă de principalul său contracandidat, Dumitru Rus.

4 Thoughts to “Dumitru Rus părăseşte „corabia” PP-DD Sălaj”

  1. Anonim

    de ce nu ramai tu la tunurile,tepele si amantele tale? ce politician esti tu? ce politica vrei sa faci? ce masuri vrei sa iei? ce scoala ai? ce pregatire ai? semi-analfabet? nu te supara…mai bine ramai la bitum si constructii…lasa filosofia pt altii

  2. Lasa Mitica, nu fii trist

    Vei avea mai mult timp pentru elucubratiile tale pe teme economice, cu care obisnuiai sa ne desfeti Salajeanul…Mai rar asa mare ganditor economic ca tine…Poate d’alde Gardan, Doctoru’ in Economie, ce se ridica la nivelul tau…

  3. relu

    foarte urat din partea lui ,s-a folosit de partid. asta e, acum asteapta alte oportunitati.

  4. Anonim

    sobolanii is ce dintai care parasesc corabia cand se scufunda!

Leave a Comment