Drept la replică: PDL-iştii Bode Lucian şi Bârsan Claudiu – „specialişti în politică şi în tăierea drepturilor salariale şi pensii”

În ziarul Magazin Sălăjean din data de vineri 8 martie 2013 pag. 2, într-o conferinţă de presă cei doi politicieni au făcut afirmaţii şi susţineri prin care au urmărit să aducă un prejudiciu de imagine lui Gorgan Ilie – preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Sălaj, care numără 34 de filiale şi peste 18.500 de membri pensionari, unii chiar pedelişti. În prezent nu mai fac parte din Consiliul de Administraţie la CET Zalău. În perioada în care am fost membru al Consiliului de Administraţie CET Zalău, am avut intervenţii pentru a se face demersuri la guvernul Boc, al cărui ministru al Economiei era „specialistul” Bode Lucian, pentru ca şi CET Zalău să primească fonduri băneşti, ca şi alte CET-uri din ţară, pentru achitarea unor datorii ministerului Finanţelor. Rezultatul a fost zero, nu s-a acordat niciun ban. Motivul nedeclarat a fost că la Zalău, primarul nu este un pedelist?
Bode Lucian – parlamentar şi fost ministru al Economiei în guvenul Boc – prin votul său iresponsabil a contribuit la tăierea drepturilor salariale şi pensii. Astfel, au fost luate măsuri abuzive pentru blocarea indexării pensiilor în anii 2010, 2011 şi 2012. De asemenea, pensionarilor, prin măsuri abuzive, li s-a reţinut 5,5 la sută din toată pensia pentru contribuţii la asigurările de sănătate. În acea perioadă, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate era Bârsan Claudiu.
Aceşti „politicieni” sălăjeni, prin activitatea lor, au adus prejudicii drepturilor salariale şi pensiilor. Noroc că în ultimul timp alţi politicieni mai responsabili au laut măsuri menite să li se facă dreptate atât salariaţilor cât şi pensionarilor.

Ilie Gorgan,Preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Sălaj

10 Thoughts to “Drept la replică: PDL-iştii Bode Lucian şi Bârsan Claudiu – „specialişti în politică şi în tăierea drepturilor salariale şi pensii””

  1. Anonim

    Mosu Gorgan e disperat, habar n-are pe ce lume traiesti si fura din cotizatiile pensionarilor

  2. Anonim

    aici are dreptate:

    ”În perioada în care am fost membru al Consiliului de Administraţie CET Zalău, am avut intervenţii pentru a se face demersuri la guvernul Boc, al cărui ministru al Economiei era “specialistul” Bode Lucian, pentru ca şi CET Zalău să primească fonduri băneşti, ca şi alte CET-uri din ţară, pentru achitarea unor datorii ministerului Finanţelor. Rezultatul a fost zero, nu s-a acordat niciun ban. Motivul nedeclarat a fost că la Zalău, primarul nu este un pedelist?”

  3. guvidu portocaliu

    ilie, ilie, cum nu-ti vezi tu de batranete, ma, ilie…
    cum te-ai inhaitat tu, ilie, cu toti hotii din politica…
    ilie, ilie, du-te si da o tabla cu highlanderul teofil dreptate si ne lasa dreacu in pace, ca ne-am saturat de toti comunistii cu pampersi!
    ilie, te scufunzi, ilie…

  4. Un vecin cu fosti securisti

    Daca PDL a facut un lucru bun a facut legea pensiilor, bazata pe principiul contributivitatii.In urma recalcularii cei maiafectati au fost politrucii comunisti care au devenit mari securisti cu pensii intre 3 si 5000 roni.Dupa recalculare au pirdut ceva din pensii,
    de aceea mliteaza prn diferite org. si partide gen Dogaru si Romania mare pentru a li se intregi pensiile nesimtite.Daca legea nu este buna de ce nu o schimba actualii guvrnanti?

  5. Anonim

    ca membru in CA ,AI FOST NUMIT CA SPECIALIST IN CE?CE MESERIE AI INAFARA DE A FI UN FOST ACTIVIST DE PARTID?

  6. nae l.

    Azi s-a anuntat o noua scumpire a curentului electric cu 10,29 % ! Urmeaza anuntata sarabanda a scumpirilor ! Astea mint de-ngheata apele, si cu majoritatea de 70% di parlament ,vai de soarta noastra !

  7. nae l.

    L-ati vazut vreodata pe comunistul sindicalist sa se revolte impotriva PSD-ului !!! Nu musca mana stapanului care i-a dat functia mieroasa de care tine cu dintii !!!

  8. evelina

    Da va rog frumos mai ocoliti personaje de acest caracter, mai lasati-ne sa respiram, miroase a trecutul comunist, firar sa fie….

  9. Anonim

    interesant cum toti lingaii gen gorgan mai au tupeul sa vina cu acuze……. OARE POZA O TRIMIS-O TOT EL SAU DOAR COMENTARIUL CARE SIGUR I LA SCRIS CAREVA

Leave a Comment