Democrat-liberalii sălăjeni, chemaţi să voteze candidatul PDL la preşedinţie

Membrii PDL Sălaj sunt aşteptaţi la urne în 2 noiembrie pentru a-l desemna pe cel care va candida din partea partidului la preşedinţia România, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Claudiu Bârsan, liderul democrat-liberalilor zălăuani.
„Este pentru prima dată când un partid recurge la o modalitate atât de transparentă pentru desemnarea celui care se va înscrie în cursa prezidenţială”, a precizat Bârsan, adăugând că până la data limită de 15 octombrie, şi-au depus candidaturile trei persoane: Cătălin Predoiu, coordonatorul Guvernului alternativă, Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi Simona Creţu.
În ceea ce priveşte numărul pedeliştilor sălăjeni cu drept de vot, acesta va fi cunoscut în următoarele zile, după actualizarea Registrului judeţean al membrilor.
Preşedintele PDL Zalău a mai spus că la nivelul judeţului vor fi amenajate 10 secţii de votare (în Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Ileanda, Sărmăşag, Nuşfalău, Treznea, Bănişor şi Hida), fiecăreia urmând să-i fie arondat un număr de comune.
Simultan cu alegerile din Sălaj, vor fi organizate scrutinuri şi în celelalte judeţe ale Regiunii Nord-Vest. În 15 decembrie, după finalizarea alegerilor în toate cele opt regiuni din România, PDL va comunica numele candidatului pentru preşedinţie.

Bode se gândeşte dacă mai candidează
Alegererile pentru Biroul Permanent Local şi cele pentru Biroul Permanent Judeţean sunt programate să aibă loc în 10 noiembrie, respectiv 6 decembrie.
Bârsan, care este preşedinte al BPL, susţine că ia în calcul să candideze din nou pentru şefia acestei structuri. În schimb, Lucian Bode a afirmat că va lua o decizie abia după ce va vedea noile structuri ale organizaţiilor locale. „Pe Colegiul Şimleu Silvaniei mă mulţumeşte ce am văzut, dar aştept acelaşi lucru şi în celelalte trei colegii. Vreau să ştiu că mă pot baza pe o echipă de oameni activi, care să-şi propună câştigarea Primăriei Zalău, precum şi identificarea unui candidat cu şanse la conducerea Consiliului Judeţean Sălaj. Vreau să vad că există ambiţii, pentru că, altfel, de ce mai facem politică? Abia după aceea voi lua o hotărâre”, a explicat deputatul sălăjean.

Pregătiri pentru europarlamentare
Pedeliştii se pregătesc şi pentru alegerile europarlamentare. În acest sens, până în 1 noiembrie, preşedinţii organizaţiilor judeţene, vicepreşedintele şi secretarul regional vor întocmi o listă cu cinci candidaţi, care să fie luaţi în calcul pentru lista naţională.
Lucian Bode a precizat că organizaţia judeţeană ia în calcul două variante. Una ar fi promovarea unui tânăr sălăjean, al cărui nume a preferat să nu-l divulge deocamdată. Cea de-a doua vizează stabiliarea unui candidat comun al PDL Sălaj şi PDL Cluj. „Am discutat deja cu Emil Boc, preşedintele organizaţiei clujene, şi am agreat împreună această variantă”, a mai spus Bode.
Acesta a ţinut să precizeze că varianta a doua va fi pusă în practică doar „în anumite condiţii”, unde dintre ele fiind ca după alegerile pentru Parlamentul European, eurodeputatul să-şi facă la Zalău un cabinet, unde să angajeze unul sau doi tineri din organizaţia Sălaj.
O decizie pe marginea acestui subiect va fi luată în 1 noiembrie.

6 Thoughts to “Democrat-liberalii sălăjeni, chemaţi să voteze candidatul PDL la preşedinţie”

  1. Anonim

    Ce fatza de popandau are Bodea asta!

  2. Anonim

    pai Bode nu a castigat nici in colegiul sau.

  3. Anonim

    bode e de fapt boude

  4. Anonim

    sa-l pupati in K.u.r pe bode !

  5. La Cluj nu-i Buda la sefia PDL?

Leave a Comment