Cristian Terheș, dat afară din PNȚCD

Europarlamentarul Cristian Terheș a fost dat afară din PNȚCD pe motiv că nu și-ar fi plătit cotizația către formațiunea politică. Terheș neagă acuzațiile și spune că deține documente justificative prin care poate dovedi că este la zi cu plata.

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că eurodeputatul Cristian Terheș a fost dat afară din formațiunea politică, pentru că nu și-a plătit cotizația niciodată de când a fost ales demnitar prin intermediul acestui partid. Cristian Terheș este acuzat că nu și-a plătit  cotizația aferentă perioadei mai 2020 – mai 2022, sumă care, potrivit statutului, este de peste 35.000 de euro. De cealaltă parte, Cristian Terheș neagă acuzațiile și spune că deține documente prin care poate justifica achitarea cotizației. „Există documente justificative, inclusiv transferuri bancare și chitanțe, care atestă că atât eu, cât și Cătălin Cherecheș și Doru Dâncuș de la Maramureș, suntem cu plata la zi a cotizației. Dincolo de documente, a afirma că nu suntem cu cotizația plătită la zi de ani de zile, în contextul în care organizațiile noastre au candidat la alegerile locale în Maramureș și Sălaj, unde PNȚCD a avut cele mai bune rezultate, există activități și unde sunt sedii de partid închiriate ce nu au datorii, e o aberație ce frizează orice logică”, susține Cristian Terheș.

PNȚCD, dator vândut?

„Genul acesta de reacție iresponsabilă din partea unora din conducerea PNȚCD vine ca urmare a descoperirilor pe care Doru Dâncuș și cu mine le-am făcut cu privire la imensa datorie acumulată de partid în ultimii doi ani, care se ridică la peste 688.000 de lei. Cea mai mare parte a acestei sume e rezultată din perceperea de chirii ilicite, potrivit documentelor AEP, care a dispus amenzi și confiscarea sumelor echivalente de sute de mii de lei. Obligațiile de plată rezultate din actele întocmite de AEP nu au fost plătite în termen, nu au fost contestate în instanță, au rămas definitive și au fost comunicate spre ANAF pentru executare silită. Săptămânile trecute s-a trimis spre PNȚCD o adresă de la ANAF în care partidul e notificat că, dacă nu plătește suma de bani, se va începe procedura de insolvabilitate și vor fi pasibili de răspundere în solidar administratorii partidului, care, după statutul PNȚCD, sunt membrii BNC”, mai spune Terheș într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Foto: Facebook Cristian Terheș

 

6 Thoughts to “Cristian Terheș, dat afară din PNȚCD”

  1. […] Europarlamentarul Cristian Terheș a fost dat afară din PNȚCD pe motiv că nu și-ar fi plătit cotizația către formațiunea politică. Terheș neagă acuzațiile și spune că deține documente justificative prin care poate dovedi că este la zi cu plata. Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că eurodeputatul Cristian Terheș a fost dat afară din formațiunea politică, pentru că nu și-a plătit cotizația niciodată de când a fost ales demnitar prin intermediul acestui partid. Cristian Terheș este acuzat că nu și-a plătit  cotizația…  » Mai multe detalii […]

  2. Anonim

    In sfarsit. Poatescapam de prost

  3. Anonim

    Pai a fost ales pe lista PSD, s-a mutat la PNTCD (cred ca seniorul Coposu s-a rasucit in mormant cand a vazut ce panaramă reprezinta PNTCD)… eu zic ca e numai bun de (H)AUR.
    Are toate calitătile necesare!

  4. anonim

    35 k euro : 24 luni = aproximativ 1500 euro/luna. Mno, asta da cotizatie!

    1. Cosmi

      Nu i nici o mirare la asta….

  5. Cetateanul normal

    Ce paradox…sa fi si curva (politica) si cu pretentii de preot!

Leave a Comment