Conferinţă de presă PNL: Liberalii se concentrează pe consolidarea grupului parlamentar PNL şi îndepărtarea lui Ponta

 

     Lucian Bode, copreşedinte PNL Sălaj, a vorbit în conferinţa de presă susţinută vineri la sediul PNL din Zalău, despre principalele obiective pe care Partidul Naţional Liberal le are pentru sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2015. Susţinerea iniţiativelor legislative proprii, care sunt în circuitul parlamentar, reprezintă un prim obiectiv al deputatului sălăjean, printre proiectele amintite se numără Proiectul de Lege privind scutirea de la plata accizei a producătorilor de pălincă, (retrimisă la comisii – urmează votul în plenul Camerei Deputaţilor, camera decizională); Proiectul de Lege pentru scutirea de la efectuarea ITP a proprietarilor de tractoare agricole (aşteaptă avizul comisiei juridice – urmează votul în plenul Camerei Deputaţilor şi Proiectul de Lege pentru modificarea legii arhivelor (în vederea spijinirii foştilor angajaţi ai societăţiilor comerciale care au falimentat pentru recuperarea documentelor care atestă vechimea şi încadrarea într-o anumită grupă de muncă). Lucian Bode a făcut referire şi la iniţiative legislative care vizează sectorul energetic vizate fiind proiectele de Legea privind aprobarea Strategiei energetice a României perioada 2015-2035, cel privind modificarea Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Mai sunt vizate proiectul de Lege pentru modificarea Legii121/2014 privind eficienţa energetică, cel pentru pentru modificarea Legii minelor nr. 85/2003, proiect de Lege pentru modificarea Legii petrolului, nr. 238/2004, proiect privind Legea guvernanţei corporative a întreprinderilor publice; proiect de lege privind aprobarea OUG nr.109/2011 şi proiectul de Lege privind noul cadru fiscal privind resursele minerale.

Prin toate mijloacele parlamentare pe care le am la dispoziţie, în sesiunea care urmează, voi sprijini Municipiul Zalău pentru finanţarea şi realizarea celui de-al doilea tronson al şoselei ocolitoare a Zalăului.

Ofer totodată spijin pentru soluţionarea cererilor cetăţenilor, adresate cabinetelor parlamentare din Simleu Silvaniei şi Zalău. Ex: Ministerul Transporturilor, APIA, Ministerul Mediului”, a mai spus Lucian Bode.

Dintre obiectivele politice ale PNL, acesta a subliniat „consolidarea grupului parlamentar al PNL, cel mai puternic grup parlamentar din Parlamentul României, şi înlăturarea Guvernului Ponta prin moţiune de cenzură. Bode a mai spus că PNL se concetrează pe toate obicetivele pe care partidul şi le-a propus pentru alegerile de anul viitor, spunând că nici nu concepe ca primăriile din Zalău, Şimleu şi Jibou să nu fie conduse de primari PNL după alegeri, făcând totodată referire şi la localităţile cu primari PNL, şi la cele pe care şi-au propus să le câştige anul viitor în alegerile locale.

Andreea Paul cheamă femeile din Sălaj să se implice activ în viaţa politică şi socială

Invitat în conferinţa de presă a fost prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, aflată în judeţul Sălaj pentru a primi distincţia de cetăţean de onoare al comunei Bobota. Andreea Paul a vorbit despre recentele decizii guvernamentale privind mărirea salariilor personalului medical, catalogând această acţiune ca fiind populistă, imprudentă şi nesustenabilă. „Suntem unici în lume în primul rând prin această triplare, fără precedent, a salariilor înalţilor demnitari. Nu există nici o societate -exemplu bun sau nu- care să mai fi procedat în acest fel”, a spus Andreea Paul. Aceasta a criticat dur măsura măririi salariilor personalului medical, cu 25 la sută, spunând că este conştientă de nivelul mizerabil al salariilor din sistemul medical, învăţământ sau alte domenii bugetare, însă consideră că această măsură va băga ţara în colaps şi va face ca celelalte categorii de salariaţi să plătească mult şi bine pentru această mărire salarială, care, în opinia ei, ar fi trebuit să se realizeze treptat şi cu prudenţă. Andreea Paul a vorbit despre necesitatea implicării active a femeilor în viaţa politică şi socială a oraşelor. Dând vina pe un misoginism care s-a perpetuat de-a lungul timpului, Paul a spus că administraţiile locale, punctele cheie din localităţi şi locurile în care se iau decizii, au nevoie de reprezentantele sexului frumos în număr mult mai mare.

În toate cazurile s-a dovedit faptul că drumul de la cratiţă la o poziţie importantă în politică sau în administraţia locală, este mult mai lung decât drumul de la cârciumă, către aceleaşi destinaţii”, a spus Andreea Paul. Aceasta a spus că femeile trebuie să prindă curaj, să fie încrezătoare în capacităţile şi forţele proprii şi să aspire fără teamă către poziţii şi funcţii pe care unii le cred dedicate pe viaţă, „sexului tare”. Printre altele, Andreea Paul a făcut referire şi la proiectele în care este direct implicată şi pe care doreşte să le dezvolte, multe dintre ele, concretizate şi în legi, vizând situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, parteneriatele cu Biserica dar şi programe efective de susţinere şi ajutor oferit copiilor care au o situaţie grea.

13 Thoughts to “Conferinţă de presă PNL: Liberalii se concentrează pe consolidarea grupului parlamentar PNL şi îndepărtarea lui Ponta”

  1. Anonim

    Sa mai fumeze caci alceva nu stiu sa faca!!!!

  2. Anonim

    au adus pupaza la circ

  3. Anonim

    La cat i-a mintit Bode pe cei din colegiul sau nu ar merita inca un mandat. Omul asta a inceput bine, dar a ajuns sa semene prea bine cu un pesedist: neamurile si pretenii lui (începând cu fratele lui), sunt angajati in toate institutiile statului (Vama, Politie, Apia, Primarii etc.). Ma asteptam mai mult. E timpul sa inceapa sa lucreze si el, sa-si plateasca ratele dintr-un salar meritat (probabil se va intoarce la Renel Electrica), altceva in afara de a lucra la Stat nu prea stie…
    In fine, cum zicea Boc: ”la munca! Nu la intins mana!”

  4. Anonim

    Tanti Vass, am vrea si noi ca si dumneata, sa avem actiuni la Transelectrica si Transgaz, ce zici reusim? Noi nici cu banii in mana nu reusim, cum facusi mataluta?

  5. Anonim

    Dar cu sotul mare evaluator de terenuri cum ramane? Sper ca nu duci lipsa de bani

  6. Zălăuan

    Alo, liberalilor, nu vă concentraţi prea mult, o să rămâneţi mici !

  7. Anonim

    Noi ne concentram cum sa va dam pe voi JOS , ca ne am saturat de voi

  8. Anonim

    Voi concentrati va cum sa fugiti mai repede ca ssunteti rai ca naiba si doar ne ati mai cindus

  9. Anonim

    Vass + Gorghiu = sunt doua hiene

  10. Anonim

    Cum poate fi femeia asta asa de acra , nu e niciun pic diplomata, rafinata ca este femeie n

  11. Anonim

    Oameni fara caracter.Dupa ce au lustruit pantofii lui Basescu timp de 10 ani,fiind partasi la genocidul organizat de acesta s-au trezit acum sa apere ei doi democratia si liberalismul(pe care oricum nu-l inteleg)Rusine mai basistilor!

  12. Anonim

    Mai schimbati articolul ca e foarte vechi.Se vede ca Magazin S este cu liveralii sau basistii ??!!??

  13. Anonim

    Asa v ati concentrat ca deja miroase

Leave a Comment