ALDE Sălaj a constituit organizație în Șimleu Silvaniei

Partidul “Alianța Liberalilor și Democraților” – ALDE a avut, la finele săptămânii trecute, ședința de constituire a organizației din Șimleu Silvaniei. Din partea conducerii județene, la eveniment, au participat deputatul Mirel Taloș, președintele filialei, Dan Marian, Alin Ungur și Viorel Rodina, – fost reprezentant al UNPR în BEJ la alegerile locale, precum și fostul senator și președinte al PNL, Corin Penciuc, proaspăt înscris în ALDE. Astfel, la Șimleu, a fost desemnată conducerea interimara a ALDE Șimleu Silvaniei, în persoana lui Chiș Gabriel ca președinte și a doamnei Gina Pop ca vicepreședinte, ambii provenind din fostul UNPR, care a fuzionat cu PMP.
Cu această ocazie, Chiș Gabriel, proaspătul președinte al ALDE Șimleu Silvaniei, a declarat: „Nu m-am înscris în UNPR ca să ajung la Traian Băsescu, pentru care nu am nici o apreciere și îl consider cel mai mare rău din politica românească a ultimilor 25 de ani. Sunt un liberal prin gândire și activitate și mă regăsesc în liberalismul promovat de ALDE și de Călin Popescu-Tăriceanu”.
Și Gina Pop, aleasă vicepreședinte ALDE Simleu Silvaniei, care provine tot din fostul UNPR, a declarat că “apreciază personalitatea publică și prestația lui Călin Popescu-Tăriceanu” și că se regăsește în ideile și mesajele ALDE.
În același cadru, Corin Penciuc, prezent la ședința de constituire, le-a spus noilor membri ALDE că apreciază implicarea lor în viata publică și că alegătorii pun preț pe candidații și partidele cu programe și proiecte concrete pentru comunitățile locale.

18 Thoughts to “ALDE Sălaj a constituit organizație în Șimleu Silvaniei”

  1. Anonim

    Ana Tudoran senator!

  2. penciuc si mirel ar mai vrea sa roada ciolanul cu ajutorul celor ,,pacaliti,, din poza !!!!! mare rusine ! !!

  3. Anonim

    Da, da, liberalii-pesediști ai fripturistului Tăriceanu!

  4. iii

    ma,..nu l-ati luat pe mocanu

  5. Anonim

    Parcă-s de la „glumeți”.

  6. Anonim

    Tare trupa.Cine o fi Chis asta?La UNPR au fost grozavi-200 de voturi.Mirel Talos deputat!!!

  7. Anonim

    Marș, ca nu va mai alege nimeni! Compromisi pana in gat! Dispareti sa nu va vedem.

  8. Anonim

    Comentati voi ce vreti, dar TALOS a adus bani pentru jud. Salaj mai multi decat toooti deputatii si senatorii pe care i-a avut judetul nostru ! Exemple? cladirea finantelor, gara, spitalul judetean, etc, etc. Cei care comenteaza urat la adresa lui sunt bodistii si nosistii, care se tem de el ! Lumea din Salaj il vad D E P U T A T nu primar, dar cu conditia sa se scape de cei doi bolovani : sebi sidan marian, care i-au facut imaginea varza ! De unul a scapat! Mirele, daca vrei sa reamai deputat, LASA-L DIN BRATE PE marian ca… FRIGEEEE!!!

  9. Anonim

    FELICITARI ORICINE CE AR ZICE PE SIMLEU ATI FACUT TRUPA BUNA SUCCES LA ALEGERI

  10. Anonim

    La ce suces la pros……!!!!!

  11. Pavali

    Mocanu nu mai sustine fosti parlamentari…va candida si va intra in parlament de data asta.

  12. Anonim

    Mocanu aduce voturi singur cit aduna Talos cu tata adunarea lui de doi bani,o sa se vada pe 11-12/2016 si mai vorbim….

  13. Anonim

    Is curios acum lipitoarea de Mocanu de la cine va candida?

  14. Anonim

    În România toate partidele sînt găști de interese de parvenire și îmbogățire. Iar Tăriceanu este cocota PSD-ului.

  15. anonim

    Penciuc=alde? Grețos si penibil

  16. Anonim

    Partidele mari ,cu ajutorul DNA-ului vor face ceva trieri, aprox 25%.Curatarea clasei politice nu se poate realiza decat treptat si partial. ALDE si PRU sant partidele care au adunat toti expiratii,rebuturile partidelor mama.Din partidele noi vor veni suprize.

Leave a Comment