Cunoscuta atletă sălăjeană Paula Todoran, cea care a reușit să aducă pentru România nenumărate titluri în ultimele două decenii în atletismul mondial, a obținut din nou un rezultat deosebit, de această dată la Campionatul Mondial de Alergare Montană. La proba „CANDRANC”, în lungime de 17 kilometri, Paula s-a clasat pe locul III – individual și pe locul I la echipe. „Cursa a fost grea, dar fiecare efort, urcare și kilometru parcurs au meritat din plin”, a declarat Paula imediat după finalul cursei. Felicitări, Paula!
Mai mult...România, la un pas de eliminarea vizelor pentru SUA
Ambasadorul ţării noastre în SUA afirmă că eliminarea vizelor este foarte aproape, întrucât au fost îndeplinite aproape toate criteriile tehnice necesare, potrivit Agerpres. Andrei Muraru adaugă că „urmează apoi un proces tehnic care debutează în octombrie şi care se întinde pe mai multe luni, perioadă în care vor avea loc evaluări din partea autorităţilor americane şi o vizită la nivel de experţi pentru confirmarea rezultatelor pozitive pentru care s-a muncit foarte mult în ultimii aproape trei ani. Ne dorim pe cât posibil că procedurile birocratice să fie încheiate de către…
Mai mult...Locuri de muncă 15.9.2024
*** CLIO GROUP angajează inginer – ofertare şi devize. Relaţii la telefon 0360 960 sau 0745 029 719. *** SC DRUM INSERV SRL ZALĂU angajează următoarele categorii de personal: Ingineri cantităţi/devize; Inginer topograf; Inginer cfdp; Operatori, electromecanici staţie asfalt, staţie betoane; Mecanici auto, mecanici întreţinere; Electrician auto; Deservenţi utilaje: buldoexcavator, excavator cu şenile, excavator pe roţi, volă, autogreder; Se oferă salariu atractiv! Dacă vrei să contribui la dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului Sălaj, te aşteptăm în echipa noastră! Relaţii suplimentare la numerele de telefon: 0260/661545, 0752122609 şi pe adresa de…
Mai mult...Tineretul de la HC Zalău a debutat cu victorie în noul sezon
La mai bine de două săptămâni de la startul Ligii Naţionale de handbal feminin s-a pus în mişcare şi Campionatul Naţional pentru tineret, HC Zalău (tineret) întâlnind pe teren propriu formaţia similară a clubului Gloria Bistriţa-Năsăud. Elevele antrenate de Goran Kurtes şi Raluca Ionaşcu s-au impus cu 31 – 29 în faţa bistriţencelor, debutând astfel cu victorie în noua ediţie a campionatului. Partida a fost una disputată încă din start, oaspetele având în permanenţă un uşor avantaj în prima parte. La cabine s-a intrat la pauză cu 18 – 15…
Mai mult...Sălajul va avea depozit de lână
Depozitul a fost amenajat deja, iar în cel mai scurt timp va fi cumpărată și montată instalația necesară pentru procesarea unei cantități importante de lână. Depozitul se află în apropierea localității Meseșenii de Jos și aparține Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „OVIS” Sălaj. Potrivit lui Nicolae Pop Țap, coordonatorul asociației, centrul va prelua lână de la cei care fac parte dina sociație. Materialul colectat va fi selectat, procesat, depozitat și ambalat conform cerințelor, pentru a fi trimis spre utilizare în industria textilă și în cea a construcțiilor. Unitatea își…
Mai mult...Atenție! Săpun lichid cu risc chimic
Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, membră cu drepturi depline în Consumers International, informează că săpunul lichid Borotalco, 250 ml, are risc chimic. Conform listei ingredientelor, produsul conține 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), care este interzisă în produsele cosmetice. BMHCA poate afecta sistemul reproductiv, poate dăuna sănătății copilului nenăscut și poate provoca sensibilizarea pielii. Produsul nu este conform cu Regulamentul privind produsele cosmetice. M. S.
Mai mult...Digitalizarea ANAF dă rezultate
Creștem veniturile bugetare prin digitalizare! Ministerul Finanțelor anunță că, la finalul lunii august, veniturile bugetare nete au depășit 300 miliarde lei, cu o creștere de aproape 50 miliarde lei față de anul trecut. Această evoluție se datorează digitalizării ANAF, prin implementarea sistemelor SAF-T, e-Factura și e-Transport, care au contribuit la reducerea evaziunii fiscale și la creșterea veniturilor colectate. Biroul de presă al PNL (P)
Mai mult...Martirii din Ip, comemorați prin ceremonii militare și religioase
În localitatea Ip au avut loc sâmbătă, 14 septembrie, ceremonii militare și religioase în memoria martirilor din masacrul comis aici în toamna anului 1940. La manifestări au participat localnici, oameni de cultură, autorități publice locale și județene, iar manifestările s-au desfășurat la cimitirul martirilor și la monumentul din centrul localității. „La 84 de ani de la acele evenimente tragice, ne adunăm aici, la Ip, nu doar pentru a aduce un omagiu victimelor, ci şi pentru a reflecta asupra valorilor care trebuie să ne ghideze pe noi, ca naţiune. Trebuie să…
Mai mult...Numărul mediu de pensionari, în trimestrul II, era de 4,971 milioane persoane
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,971 milioane persoane, în trimestrul II 2024, în scădere cu 6.000 persoane faţă de trimestrul I 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro. Pensia medie lunară – determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari: de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii – a fost de 2.427 lei, în creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent. „În trimestrul II 2024: numărul mediu de pensionari a fost de 4.971.000 persoane, în scădere cu 6.000…
Mai mult...Se prelungește depunerea cererilor pentru ajutorul de stat „Silvo-mediu și climă”
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă prelungirea pȃnă la data de 4 octombrie, ora 14.30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07„Silvo-mediu și climă” din cadrul PS PAC 2023-2027. După avizarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră, solicitanții pot depune, la centrele Județene APIA, cererile de finanțare însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de…
Mai mult...Locuri de muncă 14.9.2024
*** CLIO GROUP angajează inginer – ofertare şi devize. Relaţii la telefon 0360 960 sau 0745 029 719. *** SC DRUM INSERV SRL ZALĂU angajează următoarele categorii de personal: Ingineri cantităţi/devize; Inginer topograf; Inginer cfdp; Operatori, electromecanici staţie asfalt, staţie betoane; Mecanici auto, mecanici întreţinere; Electrician auto; Deservenţi utilaje: buldoexcavator, excavator cu şenile, excavator pe roţi, volă, autogreder; Se oferă salariu atractiv! Dacă vrei să contribui la dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului Sălaj, te aşteptăm în echipa noastră! Relaţii suplimentare la numerele de telefon: 0260/661545, 0752122609 şi pe adresa de…
Mai mult...Paula Todoran, locul trei la Campionatul Mondial de Alergare Montană
Orașul spaniol Canfranc a găzduit Campionatul Mondial de Masters pentru curse de alpinism montan. A fost un eveniment deosebit, la care au participat peste 1200 de concurenți de pe cinci continente. Vineri a avut loc proba de 6,7 km UP HILL, o urcare până la Larraca pe potecă spectaculoasă, prin pădure. Atleta sălăjeană Paula Todoran a reușit un rezultat excepțional, urcând pe treapta a treia a podiumului, alături de cele mai bune alergătoare din lume. Felicitări! M. S.
Mai mult...Înfrângere rușinoasă pentru SCM Zalău
Într-un meci contând pentru etapa a III-a, echipa de fotbal SCM Zalău a pierdut vineri neașteptat pe teren propriu cu scorul de 2 – 5 împotriva celor de la Crișul Sântandrei. Pentru gazde au marcat au marcat Vlad Fărcășan (min. 24) și Luca Nagy (min. 72), iar pentru echipa vizitatoare au punctat Sergiu Pop (15, 51 și 53) și Vlad Costea (min. 28 și 64). După un început foarte bun de campionat, echipa zălăuană a pierdut inexplicabil pe teren propriu la scor, un meci ce se arăta a fi unul…
Mai mult...Fără taxe noi
„PNL a spus foarte clar: nu vrem creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Am blocat creșterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat. Depunem același amendament în legea bugetului pentru 2025. Noi, liberalii, nu PSD!Mediul de afaceri trebuie să aibă un cadru predictibil pentru a-și gândi și dezvolta afacerile. În felul acesta susținem, la modul real, firmele din România.Noi, liberalii, credem că deficitul bugetar poate și trebuie echilibrat prin măsuri alternative. Pe de o parte, prin reducerea cheltuielilor nenecesare. Pe de altă…
Mai mult...