Sălăjenii iubitori de lectură sunt invitați vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 13, în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj unde va avea loc lansarea volumului „Destinul unei vieţi zbuciumate” de Ileana Graţiana Pop. Cartea de memorii a meşterului şi rapsodului popular a apărut în colecţia „Memoria” a Editurii „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. „Această carte este o poveste reală de viaţă. Cititorule de azi şi de mâine, deschide-o cu încredere! Te…
Mai mult...Toate pensiile vor fi achitate până pe 15 decembrie
Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, o parte din bani fiind deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română de săptămâna trecută, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, transmite agerpres.ro. El a fost întrebat dacă pensiile vor fi virate la timp, în condiţiile în care sunt două zile libere, 30 noiembrie şi 1 Decembrie, conform sursei citate. Potrivit agerpres, preşedintele casei de pensii transmite „De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio…
Mai mult...Deces
Cu inima împietrită de durere anunțăm trecerea la cele veșince a celui care a fost dragul nostru soț, tată, socru și bunic SAS GAVRIL Înmormântarea va avea loc miercuri 6 decembrie, ora 13 la Capela Cimitirului Ortodox din localitatea Meseșenii de Jos. Dumnezeu să te odihnească în pace. Vei rămâne mereu în inimile noastre. Familia îndurerată
Mai mult...Fotografia zilei
Curajosul…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 3 decembrie
1925: la Cehu Silvaniei se înfiinţează Şcoala de Arte şi Meserii S-a întâmplat în 3 decembrie 1925 – S-a născut Ferlin Husky, muzician country şi actor american. 1926 – S–a născut, în judeţul Hunedoara, Laszló Albert, artist plastic. 1928 – S-a născut Andy Williams (Howard Andrew), cântăreţ american. 1933 – S-a născut chimistul olandez Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1995. 1938 – S-a născut pictorul Florin Mitroi (m.08.04.2002). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. cuvios Gheorghe de la Cernica; Sf. prooroc Sofonie; Sf. sfinţit mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei • Greco-catolic: Sf. Sofoniu, profet († secolul al VII-lea î.Hr.)…
Mai mult...E-factura, noul imperativ al facturării în România
Începând cu 1 ianuarie 2024, toate companiile din România vor trebui să se alinieze la un nou standard de administrare fiscală: raportarea electronică a tuturor facturilor prin sistemul RO e-Factura. Acesta reprezintă un pas important în digitalizarea fiscală, cu un termen limită pentru utilizarea variantelor tradiţionale de facturare până la 30 iunie 2024. Astfel, de anul viitor, e-Factura devine obligatorie pentru toate tranzacţiile B2B pentru toate persoanele impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA. Sancţiunile pentru companiile care nu se vor conforma sunt…
Mai mult...Bancul zilei
Un bilet de pe uşa unui renumit detectiv particular: „Lasă-ţi amprentele pe clanţă şi te contactez eu”.
Mai mult...Volei, 40 de ani de la câștigarea „Cupei Balcanice”!
Motto: „Un succes care nu are urmări nu înseamnă nimic”. VOLTAIRE (1694 – 1778), scriitor și gânditor francez Voleiul șimleuan a promovat pentru prima dată în Divizia A, în anul 1978. După patru ani în prima divizie a țării, la sfârșitul Campionatului Național de Volei 1981-1982, echipa „Silvania” din Șimleu Silvaniei s-a clasat pe locul al III-lea, urcând pe podimul de premiere după Dinamo și Steaua, ambele din București. De fapt, în acea perioadă, Silvania a „bătut” toate echipele din Divizia A, chiar și pe Dinamo și Steaua! Și, parafrazându-l…
Mai mult...Două sortimente de vin Fort Silvan Camăr, medaliate cu argint
Crama Fort Silvan a participat la cea de-a XVII-a ediție a Concursului de vinuri din Bazinul Carpatic „Csávossy György”, competiție desfășurată recent în Ungaria. „47 Pinot Noir Rosé 2022” și „Venator- Merlot 2021” sunt vinurile medaliate cu argint la acest concurs de talie internațională. Crama Fort Silvan este o investiție de milioane de euro, pasiunea unor oameni cu adevărat implicați în povestea viei și a vinului.
Mai mult...Inundații la Turbuța
Precipitațiile puternice din ultimele zile au cauzat creșterea nivelului apei pe râul Someș, iar problemele au început să apară. Potrivit meteorologilor Severe Weather Alert – Sălaj, pe alocuri, apa râului Someș a ieșit din albie și a inundat mai multe terenuri agricole. Astfel de probleme au fost semnalate și în zona localității Turbuța, în zona podului nou. Nu au fost semnalate alte incidente. Sursa foto: Horvath Petronela/Severe Weather Alert Sălaj
Mai mult...Fotografia zilei
Ghinion…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 2 decembrie
1918: la Alba Iulia sunt alese Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent, conduse de sălăjenii Gheorghe Pop de Băseşti şi Iuliu Maniu S-a întâmplat în 2 decembrie 1845 – A fost înfiinţată, la Paris, „Societatea studenţilor români”, avându–l ca preşedinte pe Ion Ghica şi ca secretari pe C.A.Rosetti şi Scarlat Vârnav. Societatea a înfiinţat o bibliotecă românească şi a militat pentru unitatea politică a ţărilor române. (2/14.12). 1849 – S-a constituit, la Paris, “Asociaţia română pentru emigraţie”, condusă de Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu. 1859 – S-a născut pictorul impresionist francez Georges Seurat (m.29.03.1891). CALENDAR CREŞTIN:…
Mai mult...1 din 2 români intenţionează să devină prosumator
Cu ocazia atingerii pragului de 100.000 de prosumatori şi cu peste 1.000 MW instalaţi, proiectul energiaTa se pregăteşte de următoarea misiune pentru România: tranziţia către prosumatorul sustenabil, prin instrumente dedicate acestora, de tipul Ghidul Prosumatorului Sustenabil, care să îi susţină într-un stil de viaţă şi comportament responsabil. EnergiaTa este un proiect al EFdeN dedicat prosumatorilor, cu scop educaţional şi de conştientizare. „Toată admiraţia pentru ceea ce reuşiţi să faceţi cu EFdeN şi energiaTa şi mă închin în faţa dumneavoastră. Noi, ca minister, încurajăm acest fenomen al prosumatorilor, pentru că din…
Mai mult...Bancul zilei
Nevastă-mea e ca o grenadă. Dacă-i scot inelul, îmi dispare casa.
Mai mult...