Fiți atenți la jucăriile cumpărate de sărbători!

Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă și a cadourilor. Cu siguranță că cea mai mare atenție în această perioadă este acordată jucăriilor pentru cei mici. În acest context, Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor vine în sprijinul consumatorilor cu informații și alerte rapide care sunt actualizate zilnic pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, atunci când intenționăm să cumpărăm un cadou pentru copii este important să ținem cont de vârsta acestora. Copiii sub trei ani au tendința să bage jucăriile în gură și astfel se pot îneca…

Mai mult...

Incendiu puternic la o gospodărie din Panic

În noaptea 1 decembrie, pompierii zălăuani au intervenit de urgență în localitatea Panic pentru stingerea unui incendiu. La sosirea echipajelor, acoperișul unei casei și cel al anexelor gospodărești erau cuprinse de flăcări. Focul a fost stins rapid, dar în urma incendiului au rezultat pagube materiale importante: au ars anexele din gospodărie și bunurile materiale depozitate în interiorul acestora, precum și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Mai mult...

Sălăjeni depistați în trafic fără permis

În dimineața zilei de 1 decembrie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus prin localitatea Boghiș de către un localnic în vârstă de 24 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Tot în această zi, la ora 10.30, oamenii legi au depistat în trafic un autoturism condus prin localitatea Sânmihaiu Almașului de către un localnic de 43 de ani. Acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele ambilor conducători auto a…

Mai mult...

SCM Zalău „hibernează” în fotoliul de lider al Ligii a III-a

La SCM Zalău se vorbeşte despre promovare de câţiva ani, iar în 2021, clubul zălăuan a fost la câteva secunde de o astfel de performanţă. Dacă în sezonul trecut, echipa zălăuană nu a prins nici măcar play-off-ul, în acest an, situaţia arată mult mai bine, cel puţin după ultima etapă din acest an. SCM Zalău ocupă locul întâi în Seria a X-a, cu 36 de puncte, având un avans de şapte lungimi faţă de ocupanta locului secund, CSM Olimpia Satu Mare. În ultima etapă din acest an, zălăuanii au învins,…

Mai mult...

Au fost prinși cu arme și muniție în mașină

Polițiștii au observat, în data de 25 noiembrie, la ora 1.30, un autoturism parcat în afara părții carosabile de lângă localitatea Meseșenii de Jos. În autoturism au fost identificați doi bărbați, un zălăuan de 51 de ani și un clujean de 35 de ani. În urma controlului autoturismului, oamenii legii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe cartușe deținute ilegal și alte bunuri și arme folosite la vânătoare. Bărbații nu au fost reținuți, pe numele lor s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii…

Mai mult...

Pensionarii zălăuani își pot reînnoi cardurile de transport

Începând din data de 4 decembrie, societatea Transurbis reînnoiește titlurile de călătorie sub formă de „card pensionar” pentru anul viitor. Cardul de călătorie pentru pensionari are valabilitate un an, iar beneficiarul va avea obligația de a valida cardul la fiecare urcare în autobuz. Pentru reînnoirea titlului de călătorie sunt necesare următoarele documente: copie și original cupon de pensie/decizie de pensionare, copie și original BI/ CI, cerere și declarație pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cardului de călătorie S.C. Transurbis S.A., card de călătorie. Punctele de eliberare a cardurilor sunt…

Mai mult...

Pompierii au spart ușa unui apartament din Zalău și au salvat o viață

În dimineața zilei de 4 decembrie, în jurul orei 9, pompierii zălăuani au intervenit pentru a debloca ușa unui apartament de la Galeriile Meseș din municipiul Zalău. Bărbatul în vârstă de 65 de ani care locuia în apartament nu mai fusese văzut de câteva zile de vecini și nu a mai răspuns apelurilor telefonice. Având anumite probleme de sănătate familia s-a alertat și a apelat la sprijinul pompierilor pentru a sparge ușa pentru a avea acces în apartament. Bărbatul a fost găsit conștient. Ambulanța Sălaj i-a acordat îngrijiri medicale la…

Mai mult...

Cum se modifică impozitul pe veniturile microintreprinderilor de la 1 ianuarie 2024

Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Sălaj aduce la cunoștința contribuabililor faptul că prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse modificări legislative cu incidență fiscală. Astfel, pentru microîntreprinderi cotele de impozitare se modifică începând cu 1 ianuarie 2024, după cum urmează: – 3% pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro sau desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 4 decembrie

1908: sub conducerea lui Coriolan Meseşianu, la Şimleu Silvaniei se înfiinţează Comitetul teatral sălăjean S-a întâmplat în 4 decembrie 1795 – S-a născut Thomas Carlyle, eseist, istoric şi filosof britanic (m.04.02.1881). 1798 – A murit Luigi Galvani, medic şi fizician italian, unul dintre întemeietorii electricităţii ca ştiinţă (n.1737). 1847 – A murit Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor şi pianist german (n.03.02.1809). 1866 – S–a născut pictorul rus Wassily Kandinsky, unul dintre promotorii picturii abstracte nonfigurative, fondator, împreună cu Franz Marc, al grupării “Der Blaue Reiter” – “Călăreţul albastru”; studiul său “Despre spiritual în artă” (1911) a adus o…

Mai mult...

Deces

Regretăm plecarea la cele veșnice a celui care ne-a fost coleg, inginer SAS GAVRIL Ne luăm rămas bun cu mare tristețe și suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa. Foștii colegi de la Direcția Agricolă Județeană Sălaj

Mai mult...

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase

Compania Brantner derulează o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase provenite de la abonații casnici din Zalău, Jibou și Cehu Silvaniei. În categoria deșeurilor voluminoase se includ: mobilier, covoare și obiecte mari de folosință îndelungată (altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice etc). În municipiul Zalău campania va avea loc în data de 7 decembrie, în următoarele puncte de colectare: în spatele fabricii Michelin (pe platforma betonată) și în cartierul Brădet (lângă benzinăria Lukoil). Campania de colectare va avea loc în orașul Cehu Silvaniei, în data de 12…

Mai mult...

Sute de cazuri de pneumonie printre sălăjeni

În ultima săptămână din luna noiembrie, în Sălaj erau înregistrate 220 de cazuri de pneumonie, 42 de pacienți fiind internați în spitalele din județ, potrivit Direcției de Sănătate Publică Sălaj. 13 pacienți confirmați cu pneumonie sunt bebeluși, 26 sunt copii cu vârsta între doi și patru ani, iar 59 sunt pacienți cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani. Îngrijorător este că, în același interval, numărul pacienților diagnosticați cu infecții ale căilor respiratorii superioare a depășit 1.800, cei mai mulți, peste 500, fiind pacienți care au între 15 și 49…

Mai mult...