Ziua Copilului la Şcoala „Silvania” Şimleu Silvaniei

Motto: „Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte”. (Antoine de Saint-Exupéry, 1900-1944, scriitor francez)

De ani şi ani, la început de vară, în prima zi al lunii lui Cireşar, se sărbătoreşte „Ziua Internaţională a Copilului”. Organizaţia Naţiunilor Unite, prin UNICEF ( Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite), acordă o mare atenţie copilului, proclamând protecţia drepturilor, a vieţii şi a sănătăţii acestuia. De aceea, la 1 Iunie se celebrează cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului – copilăria, asigurându-le copiilor drepturi egale la instruire şi educaţie, la dezvoltare fizică şi spirituală, oferindu-le, totodată, condiţii sociale demne de mileniul trei.
În acest context, la Şcoala Gimnazială „Silvania” din Şimleu Silvaniei au fost organizate şi desfăşurate diverse activităţi cu participarea directă a copiilor. La toate clasele, învăţătoarele şi diriginţii au dezbătut cu elevii subiecte privind importanţa sărbătoririi „Zilei Copilului”, în cadrul cărora protagoniştii au fost, pe cât de activi, pe atât de cunoscători şi de înţelegători a problematicii care-i vizează.
Între Şcoala „Silvania” (directoare, prof. Angela Maria Lipo) şi Centrul Social Multifuncţional (şef centru, psihoterapeut Teodora Letiţia Mitrea) s-a organizat proiectul educaţional „Copilăria, lumea mea de vis”, cu participarea elevilor clasei pregătitoare A (învăţătoare Valentina Moldovan) şi ai clasei a III-a B (învăţătoare Teodora Deac) de la „Silvania” şi cei de la centru ( coordonaţi de învăţătoarele Maria Mudure şi Ileana Prisăcariu). Prin activităţile desfăşurate s-a oficiat ziua copiilor, oferindu-le acestora prilejul de a se afirma prin limbajul universal al artei: muzică, dans şi creaţie plastică.
De asemenea, între Şcoala Silvania şi Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria s-a derulat acordul de parteneriat în cadrul Festivalului Internaţional „ Copil ca tine sunt şi eu”, prin implicarea elevilor clasei a III-a C ( învăţătoare Cristina Teieru), în cadrul concursului „Tărâmul Copilăriei”, la secţiunile: pictură şi creaţie literară. În plus, în cadrul simpozionului „Educaţie pentru diversitate, educaţie incluzivă”, Cristina Teieru a prezentat lucrarea „Suntem mici, dar cu fapte mari”.
De remarcat că, elevii clasei a V-a C (dirigintă, prof. Dorina Crăciun) şi cei ai clasei a V-a D (dirigintă, prof. Floare Radu), au făcut o excursie instructiv-educativă pe un itinerar atractiv: Şimleu Silvaniei, Satu Mare, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Sighetu Marmaţiei (Muzeul Memorial), Mănăstirea Bârsana, Baia Mare (Muzeul de Mineralogie şi Planetariul) şi retur.
În aceeaşi circumstanţă, Şcoala „Silvania”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, precum şi cu Asociaţia „Şcoala Noastră”, a organizat concursul de şah Cupa „1 Iunie”, la care au participat 87 de fete şi băieţi din şcolile gimnaziale şimleuane, mari iubitori ai „sportului minţii”. Partidele s-au desfăşurat în Centrul de Documentare şi Informare al şcolii, la 18 mese de şah, sub arbitrajul asigurat de profesorii: Gavril Lungu ( Şcoala „Silvania”) şi Barna Krisztián (Şcoala „Báthory István) şi de instructorul de şah Ivan Vasile. Cei mai buni au fost: băieţi sub 8 ani: Antonio Bonţe (Şcoala „Silvania”); clasele I-IV: Luana Ardelean şi Vlad Oros (ambii de la Şcoala „Silvania”); clasele V-VIII: Cora Aciu (Şcoala „Horea”) şi Szilágyi Szilárd (Şcoala „Báthory István). Cel mai tânăr participant: Maria Lazăr – şase ani (Şcoala „Horea”).
Organizatorii au oferit dulciuri, sucuri şi apă minerală tuturor participanţilor, iar directoarea Angela Maria Lipo i-a premiat pe cei mai buni cu diplome şi cupe.
La mulţi ani, tuturor copiilor!
Prof. Marin ŞTEFAN

One Thought to “Ziua Copilului la Şcoala „Silvania” Şimleu Silvaniei”

  1. O prietena

    Felicitari, Luana Ardelean! Esti tare faina cu diploma si cupa in maini…

Leave a Comment