Sindicatele din Educaţie mai fac un pas spre declanșarea protestelor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au anunţat, joi, că a înaintat premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului, atrăgând atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora îi determina să declanşeze protestele în perioada următoare.

Surse din cadrul FSLI Sălaj ne-au declarat că reprezentanții sindicatului cer Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contrbuţii la nivelul salariului minim pe economie. De asemenea, reprezentanții FSLI precizează că salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar cei încadraţi cu un sfert de normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat.

FSLI mai cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

FSLI solicită, de asemenea, ca majorarea de 20 la sută, de la 1 martie 2018, să se acorde pentru întreg personalul angajat în educaţie, şi nu doar personalului de predare.

Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol: sute de angajaţi nu îşi vor putea încasa salariile pe data de 14 februarie. În mai multe unităţi de învăţământ lipsesc administratorii financiari care trebuie să semneze statele de plată şi, deşi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului, mai spun sindicaliştii.

De asemenea, FSLI cere Executivului ca la următoarea rectificare bugetară să acorde sumele necesare pentru plata hotărârilor judecătoreşti – restanţe pentru anul 2017, precum şi plată integrala a tranşelor aferente anului 2018.

4 Thoughts to “Sindicatele din Educaţie mai fac un pas spre declanșarea protestelor”

  1. Anonim

    Da, da, o să v-o mărească. Din Botswana.

  2. Anonim

    Ministrul de Finante in Guvernul Dancila, Eugen Teodorovici, spune ca sunt prea multi bugetari fata de nevoile reale ale Romaniei si ca sunt mai multi cei care „controleaza” decat cei care muncesc.

  3. Anonim

    dar politicieni nu avem prea multi? corupti si incompetent nu avem prea multi la conducerea tarii, si toti numiti pe criteria politice?
    p.s. iar profesorii nu trebuie sa faca nici o greva ! SA DEA NOTE MICI LA TOTI COPII DE POLITICIENI ! SA LE STRICE MEDIILE ! SA-I FACA DE RUSINE IN FATA CLASEI ! SA LE ARATE CA SUNT PROSTI ASEMENI PARINTILOR LOR !
    si sa vezi atunci cum sar ca arsi politicienii si se intereseaza de soarta copiilor si poate observa si situatia generala a invatamantului !

  4. Anonim

    Ce idee proasta ai tataie

Leave a Comment