Sălajul are 53 de candidaţi la Academia de Poliţie

 

În acest an, vor susţine examenul de admitere la academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, 53 de candidaţi din judeţul Sălaj. Dintre aceştia, 45 sunt înscrişi la Facultatea de Poliţie –  Ordine Publică (19 băieţi şi 26 de fete) iar  la Facultatea de Drept s-au înscris  trei candidaţi . La “frecvenţă redusă”, vor participa la examene în acest an, cinci candidaţi.

Probele eliminatorii – primele din cadrul calendarului admiterii – se desfăşoară în perioada 27 iulie – 02 august 2016, conform graficului de concurs afişat pe site-ul instituţiei, academiadepolitie.ro sectiunea admitere. Prezentarea candidaţilor pentru susţinerea probelor eliminatorii se va face cu o oră înainte de începerea acestora, potrivit graficului de desfăşurare. Pentru susţinerea probelor de verificare a aptitudinilor fizice, candidaţii se vor prezenta cu echipamentul sportiv necesar. Candidaţii nu pot susţine proba cu pantofi de sport cu crampoane sau cuie. La probele eliminatorii nu se admit contestaţii. Afişarea listei candidaţilor admişi pentru susţinerea probelor scrise şi repartiţia acestora pe serii de concurs şi săli are loc în 4 august. Etapa a II-a – susţinerea probelor scrise, are loc între  5 şi  07 august. 2016, de la ora 9. Afişarea rezultatelor la probele scrise va avea loc în 8 august în iar depunerea contestaţiilor la probele scrise va avea loc din 8 până în 9 august la ora 12. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale: 9 august. Regulamentul de participare la examene, baremurile probelor eliminatorii şi orice alte date legate de examenele din acest an, sunt afişate pe site-ul instituţiei.

One Thought to “Sălajul are 53 de candidaţi la Academia de Poliţie”

  1. Anonim

    Niste puturoși si multi imbecili, da nu e vina lor neapărat, pe multi i-o dus tăticu si mămica la academie, să aibe si pruncu lor salar, vax populi!

Leave a Comment