Profesorii s-ar putea pensiona, la cerere, cu trei ani mai devreme

Decizia privind pensionarea cadrelor didactice mai devreme, cu trei ani, este inclusă într-o recentă propunere legislativă depusă la Senat. Iniţiatorii proiectului susţin că sunt cadre didactice care solicită pensionarea anticipată din cauza faptului că nu mai fac faţă cerinţelor sistemului de învăţământ –aspect dăunător pentru elevi. Pe de altă parte, există și cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare și cărora lege le permite să rămână ca titulari în sistemul de învăţământ încă trei ani peste vârsta standard de pensionare. Proiectul prevede că personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu trei ani înainte de limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani în cazul femeilor, respectiv 30 de ani – în cazul bărbaţilor. În prezent, pentru femei, vârsta de pensionare este 60 de ani şi 5 luni, respectiv 15 ani – stagiul minim de cotizare, iar pentru bărbaţi 65 de ani, respectiv 15 ani – stagiul minim de cotizare. Senatul este prima cameră care urmează să dezbată această propunere legislativă.

Zeci de dascăli pensionari vor rămâne la catedră în anul şcolar 2016-2017

În prezent în judeţul Sălaj, potrivit Inspectoratului Judeţean Şcolar (ISJ) sunt 34 de cadre didactice care în acest an au împlinit sau urmează să împlinească vârsta de pensionare şi care vor să rămână în sistem şi în anul şcolar următor. În acest an şcolar, 38 de cadre, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare în data de 1 septembrie 2016, au solicitat menţinerea în activitate şi în anul şcolar 2016 – 2017. Dintre acestea 34 au fost admise, ceea ce înseamnă că vor rămâne la catedră. Continuarea activităţii în sistem a cadrelor didactice, care au împlinit sau urmează să împlinească vârsta de pensionare până la 1 septembrie 2016, se realizează în baza unei cereri care trebuie avizată de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, iar profesorii care sunt pensionabili au dreptul să mai rămână în învăţământ încă trei ani. În acest an, urmează se se penisioneze aproximativ 50 de cadre didactice. Pensionarea lor se va face la cerere – pensie anticipată şi pentru limită de vârstă. Potrivit unei decizii, publică pe site-ul IPJ Sălaj, cadrele didactice care au primit aprobarea pentru continuarea activităţii peste vârsta de pensionare în anul şcolar 2016-2017 sunt profesori şi educatori care îşi desfăşoară activitatea la diferite şcoli şi grădiniţe din municipiuşi din localităţile: Aghireş, Nuşfalău, Şimleu Silvaniei, Poiana Blenchii, Hida, Pericei, Carastelec, Măerişte, Someş Odorhei şi Mirşid.

4 Thoughts to “Profesorii s-ar putea pensiona, la cerere, cu trei ani mai devreme”

  1. Tăunu

    Deci profesorii doresc, de fapt, să rămână cât mai mult în sistem, nu să se pensioneze anticipat. Ca de obicei, leprele de parlamentari scot legi proaste pentru ţară, bune numai pentru ei, pensii speciale, bani din gros, etc !

  2. abc

    profesorii muncesc cel mai putin , raportat la numarul de ore / sapt , vacantele din toate anotimpurile si sarbatorile si cele diintre semestre , deci „merita” sa se si pensioneze mai devreme ; unde mai pui rezultatul muncii lor (vezi toate loazele care nu trec la evaluarile nationale , bac , etc .)

  3. abc

    si loazele care la finalul studiilor nu stiu sa scrie si sa vorbeasca o limba romana corecta , nu-s in stare sa scrie o cerere …

  4. pt a o mia oara, ca sa priceapa si prostii

    munca profesorului nu se rezuma la cele 5-6 ore la clasa, care sunt ore de maxima intensitate in care predai, asculti, etc, esti studiat din cap pana in picioare, iti este analizat fiecare gest, fiecare vorba si trebuie sa tii in frau un grup de copii sau tineri, unii dintre ei cu mari probleme de disciplina (uneori chiar buna-crestere).
    Profesorul trebuie sa isi pregateasca orele, sa intocmeasca o sumedenie de documente cerute de toata lumea (planuri de lectii cerute de programa, subiecte pt extemporale, teze, olimpiade, tot felul de rapoarte cerute de scoala, inpsectorat, daca esti sef de catedra mai faci raportari pt toata catedra).
    Sa spui ca profesorul lucreaza 5-6 ore pe zi e ca si cum ai spune ca actorul lucreaza 2 ore pe zi (durata spectacolului propriu-zis) sau politistul de la circulatie 1-2 ore (cat sta in intersectie sau la panda, sa de amenzi).
    Asta este insa doar partea vazuta a aisbergului.

Leave a Comment