Primăria Zalău acordă tichete sociale

Pentru a veni în sprijinul familiilor vulnerabile de pe raza municipiului Zalău și pentru a asigura accesul la educaţie a copiilor acestora, Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, acordă stimulentul educațional sub formă de tichet social, pentru anul școlar 2021-2022. Acest stimulent se acordă în baza Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Beneficiază de stimulent educațional copiii înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar și care se află în una din următoarele situații:
– provin din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
– se află în îngrijirea persoanelor desemnate de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei, respectiv 530 lei pe membru de familie.
Tichetele sociale pentru grădiniță sunt condiționate de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare.
M. S.

One Thought to “Primăria Zalău acordă tichete sociale”

  1. Dorin

    Rugam Primaria sa ne „acorde” apa pentru ca venim acasa (si azi) si nu avem apa!!!

Leave a Comment