Numărul excursiilor şcolare s-a înjumătăţit

 

Numărul excursiilor, care în anii precedenţi reprezentau o mare parte din activităţile din „Săptămâna Altfel”, a scăzut drastic. Una dintre cauze este, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, decizia Ministerulului Educaţiei de a înăspri regulile după care dascălii pot organiza excursii, tabere sau alte activităţi în afara şcolii. Pe de altă parte, cadrele didactice se gândesc de două ori înainte de a iniţia o activitate ce presupune sprijin financiar din partea părinţilor, preferând, în schimb, vizite la preţuri reduse sau gratuite în instituţii publice sau muzee.
Astfel, potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, dacă în anul şcolar precedent au fost organizate circa 200 de excursii, în acest an au fost înregistrate cu aproape 80 de cereri mai puţine pentru realizarea unor astfel de deplasări, iar majoritatea drumeţiilor organizate de unităţile de învăţământ nu depăşesc graniţele judeţului.

Un dascăl la fiecare zece elevi
Procedura de organizare a excursiilor a fost modificată în urmă cu două luni, Ministerul Educaţiei schimbând, prin ordin de ministru, regulile. Astfel, pentru a realiza acest tip de deplasări, cadrele didactice sunt nevoite să obţină avizul conducerii unităţii de învăţământ şi aprobarea inspectoratului şcolar pentru deplasare, iar în cazul în care elevii provin din mai multe unităţi şcolare, va fi luat avizul tuturor unităţilor de învăţământ de la care provin elevii.
De asemenea, sunt obligatorii semnăturile tuturor membrilor grupului de luare la cunoştinţă a prevederilor regulamentului taberei/excursiei/expediţiei etc, adeverinţele medicale eliberate de medicul
de familie/medicul şcolar, care să ateste faptul că starea de sănătate îi permite să participe fără riscuri la activităţile propuse, acordul părinţilor/tutorilor legali, în funcţie de specificul deplasării, semnat de către părinţi/tutorii legali.
Printre alte prevederi, este stipulat faptul că profesorii care organizează excursii sau tabere şcolare vor fi nevoiţi să asigure existenţa unei persoane specializate în acordarea primului ajutor, dacă operatorul economic nu oferă acest lucru. De asemenea, la fiecare zece elevi va fi desemnat un profesor care să îi supravegheze, pentru a asigura securitatea acestora, totodată, elevilor fiindu-le interzis să aducă şi să consume, în tabăra sau excursie, ţigări, alcool şi droguri.

Şcolile sălăjene, provocate la concurs
„Şcoala Altfel” a debutat luni, 7 aprilie, şi se va încheia vineri, 11 aprilie, urmând ca elevii să intre în vacanţa de primăvară, programată în intervalul 12 – 22 aprilie, adică inclusiv perioada Paştelui. Semestrul al doilea se va relua în 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia în 20 iunie, o zi mai târziu elevii intrând în vacanţa de vară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Sălaj, instituţia le-a propus unităţilor de învăţământ organizarea unui concurs în luna mai, intitulat „O activitate de succes în cadrul programului <<Să ştii mai multe, să fii mai bun>>. În acest sens, Inspectoratul a solicitat şcolilor, ca până în 14 aprili, să trimită un raport final, care va cuprinde: numărul de activităţi derulate, tipuri de activităţi, culturale, sportive, voluntariate, resurse implicate, elevi, profesori, părinţi, parteneri, obiective propuse, precum şi locul desfăşurării, în şcoală sau în afara acesteia. Potrivit sursei citate, unităţile şcolare interesate vor trimite un portofoliu, însoţit de un CD, până în 25 aprilie.

2 Thoughts to “Numărul excursiilor şcolare s-a înjumătăţit”

  1. Anonim

    de accord sa fie un dascal la 10 elevi dar nu pe banii copiilor adica ai parintilor,sa mearga in excursii profesorii pe banii lor.
    nu sunt de accord sa organizeze scoala cand nu mai are chef de ore excursii pe banii parintilor ci sa faca pe banii lor daca nu sa stea la ore

  2. Zălăuan

    Elevii ar face bine să meargă în excursii pe banii părinţilor şi împreună cu ei.
    Este bine că profesorii nu s-au aruncat pe prea multe excursii. În ziua de azi elevii nu numai că beau şi fumează în excursii, ca pe vremuri, acum consumă şi droguri. Nu uitaţi ce-a păţit Lascu !

Leave a Comment