Inspectoratele şcolare, ameninţate cu desfiinţarea

Desfiinţarea inspectoratelor şcolare se află din nou pe lista parlamentarilor. Un proiect care propune desfiinţarea inspectoratelor şcolare va fi dezbătut în curând în Parlament.
În timp ce legea este susţinută de o parte dintre reprezentanţii sistemului de învăţământ, care consideră că inspectoratele şcolare sunt nişte „instituţii toxice, comuniste şi corupte“, conducerile instituţiilor în cauză consideră că acestea ar trebui să existe în continuare, întrucât activitatea sistemului judeţean de învăţământ trebuie să fie monitorizată. „În opinia mea, este nevoie de aceste inspectorate judeţene. Să nu se interpreteze că în prezent sunt eu aici, după mine, alţii vor prelua conducerea, însă ceea ce se întâmplă în sistemul judeţean trebuie monitorizat, controlat, supervizat. Totodată, nu văd unde sau cum se vor distribui activităţile şi atribuţiile pe care le are un inspectorat. De asemenea, inspectorii şcolari nu doar verifică şi monitorizează. De exemplu, în cadrul Inspectoratului, cadrele didactice beneficiază de consiliere pentru perfecţionare şi nu numai. O altă responsabilitate este şi cea de evaluare a dascălilor. De asemenea, o problemă foarte importantă, examenele naţionale, Bacalaureatul, Evaluarea Naţională, toate acestea sunt organizate de către inspectoratele şcolare. Aşadar, rămân la ideea că aceste instituţii trebuie să existe în continuare”, a declarat Maria Pop, inspector şcolar general al judeţului Sălaj.

Deciziile vor aparţine şcolilor
Iniţiativă legislativă ce prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare aparţine unui deputat indepedent, urmând ca aceasta să fie depusă în curând la Parlament. „Descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect, iar primul pas este să oferim o formă şi un cadru instituţional, iar Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor va trebui să-şi asume acest rol”, a explicat iniţiatorul proiectului legislativ. În viziunea acestuia, administraţia locală, care deţine deja terenurile şi clădirile în care funcţionează şcolile şi alte instituţii de învăţământ, ar urma să preia şi atribuţiile de administrare, în baza resurselor proprii şi a finanţărilor de la Minister.

Inspecţiile vor fi realizate de ARACIP
Directorii ar urma să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice s-ar organiza în cadrul unităţii de învăţământ. Proiectul mai prevede ca responsabilitatea inspecţiei şcolare să fie preluată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP), care ar urma să monitorizeze şi „calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale şi a indicatorilor de performanţă, prin inspecţie şcolară”.
Nu este prima oară când se vorbeşte despre dizolvarea acestor instituţii. În anul 2005, conducerea Ministerului Educaţiei anunţa o reformă de amploare în învăţământul preuniversitar. Printre priorităţile lui Mircea Miclea, cel care ocupa atunci fotoliul de la Educaţie, se număra şi desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene şi înlocuirea lor cu „unităţi de consiliere pentru profesori”. Câţiva ani mai târziu, în iulie 2011, inspectoratele şcolare au apărut din nou în discuţie. De această dată, în comisia coaliţiei de guvernare de la acea vreme, care analiza soluţiile pentru reorganizarea administrativ-teritorială, şi care a pus pe hârtie atribuţiile şi dimensionarea instituţiilor deconcentrate.

9 Thoughts to “Inspectoratele şcolare, ameninţate cu desfiinţarea”

  1. Mari

    Oferta incredibila! Te vei convinge foarte rapid ca tocmai ai gasit ceva exceptional! Foarte multi oameni au vazut ca merita si te asteptam si pe tine sa castigi bani intr-o colaborare care iti ofera sansa speciala de a-ti asigura intr-un mod foarte convenabil viitorul. Cere acum mai multe detalii la adresa mea de email: marianapoe91@yahoo.ro

  2. Aoleu!

    Pai ce facem cu puzderia de inspectorasi si inspectorase?!

  3. Anonim

    cu cat mai putini bugetari, cu atat mai bine – asta e o regula de aur.

  4. Anonim

    Subțire, chiar falsă argumentarea dnei Pop. Pe rând, la ceea ce a declarat: 1. „Perfecționarea” cadrelor didactice? Să afle dna inspectoare (dacă până acuma n-a aflat) că universitățile au departamente specializate în aceasta. 2. „Evaluarea dascălilor”? Fals! Nu se face la inspectorat. O fac consiliile de administrație ale unităților de învățământ, conform Legii 1/2011, dnă inspector! 3. „Examenele”? Dar le organizează fiecare direcțiune de școală! Sau pentru ce au fost puși directori?

  5. Anonim

    Sa dea Domnu’ cu bota-n ei!
    Inspectorat scolar sa ce?
    Sa se fuduleasca unele matracuci pe bani buni si pe buci late si pile grosiere?
    Sa mearga la muna la catedra care-i de catedra,care nu la lopata sau la pensie!

  6. Nae

    Vrei sa castigi bani? Noi venim acum cu ceva nou si de viitor. Oferim contract care garanteaza plata rezultatelor. Activitate practica si profitabila pentru oricine. Te asteptam cat mai repede in echipa noastra! Cere chiar acum mai multe detalii, la adresa de email: barbunae@gmail.com

  7. Anonim

    Cine sa consilieze cadrele didactice? Gudea Mioara, Boha, Souca, Pop Lucia?

  8. Anonim

    Inspectoratele școlare nu trebuie doar „amenințate cu desființarea”.
    Inspectoratele școlare trebuie desființate!
    Este evident și din nivelul de gândire al dnei inspector.

  9. Cameea

    Daca se vor definta inspectoratele scolare primul lucru pe care il vor face directorii va fi sa isi titularizeze protejatii sau protejatii politic.

    Veti vedea atunci indivizi care ani la rand au luat 2, 3 sau 4 la examene luind peste 7 sau chiar mai mult. Mult mai mult.

    Cum sa decida scoala ?!!! Este mai capabil un profesor care a luat la o titularizare nota 7 decat o comisie de metodisti, adesea cu rezultate exceptionale (olimpici internationali, carti scrise, doctorate)?

    Oameni buni ! Nu distrugeti si invatamantul ! Titularizarea a ramas singurul examen serios din sistem !

Leave a Comment