Începutul de an școlar produce pagube serioase în buzunarele părinților

Chiar dacă legea prevede gratuitatea învăţământului public, situația „din teren” ne demonstrează exact contrariul, și anume că părinţii trebuie să facă faţă unor cheltuieli destul de mari. Fie că este vorba de uniformă, manuale alternative, rechizite, fondul clasei şi cel al şcolii, transportul spre şi dinspre şcoală, after school sau meditaţii, costurile din spatele „gratuității” învăţământului românesc reprezintă, de multe ori și pentru foarte multe familii, obstacole greu de depăşit.
Evident, părinţii și sunt cei care trebuie să scoată din buzunare sute de lei pentru uniformă, rechizite şcolare şi manuale alternative, sumă care depăşeşte jumătate de salariu minim de economie pe o lună sau chiar atinge această sumă.
De exemplu, uniforma costă 80 – 120 de lei, iar restul ținutei care o completează, încă aproximativ 100 de lei. Aici putem adăuga adidași și treningul pentru sport, dar și alte cheltuieli minore. Pentru ghiozdanul echipat cu materialele de bază este nevoie de aproximativ 200 de lei.
Celelalte ghiozdane, cu personajele preferate, în 3 sau 4 D, ajung să coste între 60 și 300 de lei. Un penar costă între șapte și 40 de lei, un stilou poate costă 10-20 de lei, setul de creioane între patru și 25 de lei, trusa de creioane colorate, ca si cea de carioci între patru si 26 de lei, caiete, blocuri de desen: de la 0,7 lei şi până la 30 de lei.
Trusele de acuarele pot costa zece, dar și 65 de lei, în funcție de numărul de culori, iar cea mai subțire carte de colorat costă de la șapte lei la 30 de lei. Astfel, în funcție de bugetul fiecărei familii, pentru acest început de an școlar, părinții trebuie să scoată din buzunare, pentru un singur copil, între 500 și 1.000 de lei.
Cu siguranță, bugetul familiei va fi mult mai afectat dacă numărul copiilor este mai mare.

3 Thoughts to “Începutul de an școlar produce pagube serioase în buzunarele părinților”

  1. Anonim

    Păi atunci să margă la școală cu mânurile în jeburi.

  2. Anonim

    Ei, dacă zici că trimiterea copiilor la școală provoacă „PAGUBE” în buzunarele părinților, atunci să-i trimită „la produs”.

  3. Anonim

    „ghiozdane, cu personajele preferate, în 3 sau 4 D” – Ghiozdanele în 4D călătoresc în timp?

Leave a Comment