In memoriam: Profesorul Ioan OSSIAN

Motto: „ Educaţia ne-a făcut ceea ce suntem”. (Claude Adrien Helvétius, 1715-1771, filozof francez)

Astăzi, vineri, 27 martie 2015, se împlinesc 130 de ani de la naşterea profesorului Ioan OSSIAN, mare patriot român, un om de cultură cu o înaltă probitate morală, cel care a înfiinţat Liceul „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, în anul 1919, primul liceu românesc pe meleaguri sălăjene. Eminentul pedagog a venit pe lume cu nepreţuita zestre sufletească de acasă, cea a părinţilor lui, Pamfil şi Elisabeta (născută Ardelean), din Homorodul de Mijloc (judeţul Satu Mare), la doar două zile după Marea Sărbătoare Creştină „Buna Vestire” (la 27 martie 1885)!. Printe altele, a făcut studii teologice la Cluj şi la Budapesta, luându-şi doctoratul în „litere şi filosofie” (1909-1910), cu un calificativ admirabil: „elogii unanime”.
După un profesorat de nouă ani la Beiuş (judeţul Bihor), Ioan Ossian, profesor de istorie şi de latină, n-a avut „astâmpărul” altora , acela de a sta „bine – mersi” la catedra lui, mulţumit de ceea ce primea pentru „apostolatul” său în învăţământul acelor vremuri. Luând exemplul corifeilor Şcolii Ardelene – Ioan Inocenţiu Micu (Clain), Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Gheorghe Lazăr – pe cel al lui Timotei Cipariu – directorul Tipografiei de la Blaj şi autorul Gramaticii Limbii Române (două volume), precum şi pe cel al lui Alexandru Şuluţiu-Şterca – vicar al Silvaniei (la Şimleu Silvaniei) şi organizatorul şcolilor sălăjene, Ioan Ossian n-a putut sta liniştit în afara realităţilor societăţii de atunci, mai ales în ceea ce-i privea pe semenii săi, pornind o luptă, pe cât de aprigă, pe atât de paşnică pentru emanciparea învăţământului românesc. Aşa a pus bazele înfiinţării Liceului Românesc „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, devenid directorul acestuia. Nu i-a fost uşor, întrucât a cutreierat toate localităţile Ţării Silvaniei pentru a-i îndupleca pe români să-şi dea copiii la liceul care purta numele marelui gânditor Simion Bărnuţiu – fruntaş al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, cel care a văzut lumina zilei, peste falnica Măgură a Şimleului, la Bocşa. În perioada interbelică, Ioan Ossian a fost un orator de seamă şi un publicist de excepţie în presa românească a acelor vremuri. Remarcându-se ca un bun organizator, a fost ales prefect de Sălaj, în anul 1927.
În toţi acei ani şi în cei care au urmat, la Liceul „Simion Bărnuţiu”s-au format generaţii întregi de tineri capabili de toată isprava pentru binele românilor şi nu numai, fiindu-i recunoscători, peste ani şi ani, lui Ioan Ossian. Din păcate, în anul de tristă amintire al românilor ardeleni, 1940, cel care a declanşat refugiul acestora de pe propriul pământ, din cauza odioasei şi vremelnicei intervenţii horthyste, Ioan Ossian a părăsit, cu o adâncă durere în suflet, oraşul marelui său crez educaţional, ajungând la Timişoara, profesor la Liceul „Constantin Diaconovici Loga”. Totuşi, în anul 1945 revine la Şimleu Silvaniei cu familia şi va continua să profeseze la Liceul „Simion Bărnuţiu”.
Ca om de cultură, Ioan Ossian s-a aflat în fruntea multor cercuri culturale, precum: Despărţământul ASTRA, Societatea pentru Teatrul Român, Cassina Română, înfiinţând Societatea de Lectură „ Vasile Alecsandri”. El a fost şi un mare luptător împotriva comunismului, fapt pentru care a fost arestat în anul 1952. După o judecată sumară, asemenea multor intelectuali, a fost dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde, din cauza groaznicelor condiţii de detenţie şi a tratamentului inuman, a murit la 4 ianuarie 1953.
A rămas nepieritoare amintirea lui pentru toţi cei care l-au cunoscut, întrucât, ca un eminent profesor şi brav patriot, şi-a legat întreaga fiinţă de nemurirea faptelor sale. De aceea, Ioan Ossian este „Cetăţean de Onoare” al oraşului Şimleu Silvaniei (post-mortem, 2001), fostul Liceu Agricol se numeşte Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”, iar o stradă a oraşului îi poartă numele.

Prof. Marin Ştefan

5 Thoughts to “In memoriam: Profesorul Ioan OSSIAN”

  1. Anonim

    Oare de ce și-a schimbat numele din Oșan în „Ossian”?

    1. Anonim

      Probabil dădea mai „zsentry” la Bp.

  2. Anonim

    Nu si-a schimbat numele.Acesta este numele bunicilor, strabunicilor si nu mai stiu a cate generatii anterioare.Iar cu ce dadea bine la Bp. nu cread ca a-i nimerit-o prea bine, avand in vedere patriotismul Dr.I.Ossian, fiind si presedinte Ligii Antirevizioniste,patriotism adevarat si nu afisat.

  3. Anonim

    scuze pt.greseala de ortografie, ai se scrie fara liniuta,graba la computer.

  4. Anonim

    Ossian, Muressian, Crissian…

Leave a Comment