Grădiniţele sălăjene au început înscrierile

 

Aproape 750 de locuri sunt disponibile în grădiniţele din judeţ, după încheierea perioadei de reînscriere a copiilor în unităţile pe care le frecventează. Confirmarea locurilor a fost posibilă în perioada 31 martie-22 aprilie, iar începând de miercuri, 23 aprilie, a început înscrierea copiilor nou-veniţi în sistemul de învăţământ.
Potrivit Valentinei Souca, inspector învăţământ preprimar din cadrul Inspectoraului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, înscrierea se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de cinci ani), grupa mijlocie (copii de patru ani) şi grupa mică (copii de trei ani), în limita locurilor rămase, pe baza criteriilor generale de departajare, aplicate atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri. Printre acestea se numără: apropierea de domiciliul copilului, existenţa unui frate/soră al/a copilului în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea, părinte/tutore unic întreţinător de familie, existenţa unui certificat de încadrare în grad de handicap a copilului).
Astfel, potrivit centralizării întocmite de reprezentanţii ISJ Sălaj, sunt libere 747 de locuri în unităţile de învăţământ preşcolar. Printre grădiniţele cu cele mai multe locuri disponibile se numără cele din municipiu, precum: Grădiniţa Nr.1, cu aproximativ 115 locuri libere, din care 69 la grupa mică, Grădiniţa Pinochio, cu 110 locuri, din care 97 la grupa mică, Grădiniţa „Ion Creangă”, cu 100 de locuri disponibile, din care 70 la grupa mică. În Cehu Silvaniei, la Grădiniţa „Piticot” sunt 49 de locuri libere, iar în Şimleu Silvaniei, la cele două unităţi, Grădiniţa Nr.2 şi Grădiniţa Nr.3, au rămas neocupate circa 31 de locuri. În Jibou mai sunt disponibile aproximativ 79 de locuri în cele trei unităţi de învăţământ, respectiv Grădiniţa „Pinochio”, Grădiniţa Nr.2 şi Grădiniţa Nr.3.
Prima etapă de înscrieri se va încheia în 30 mai, urmând ca în 3 iunie să fie afişate locurile libere. A doua etapă de înscriere pentru copiii nou-veniţi va fi organizată între 4 iunie şi 4 iulie, iar în 8 iulie vor fi afişate locurile rămase libere.
Potrivit sursei citate, pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, informaţii privind capacitatea unităţilor de învăţământ preşcolar, numărul de copii aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul 2014-2015 pe grupe (mică, mijlocie, mare), criteriile generale stabilite de consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor, documentele care dovedesc îndeplinirea acestor criterii şi numărul de copii înscrişi şi reînscrişi zilnic.

One Thought to “Grădiniţele sălăjene au început înscrierile”

Leave a Comment