Finanţare de la Ministerul Agriculturii pentru un liceu din Şimleu

Aproape 60 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol au fost cuprinse într-un program de finanțare al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pe listă se regăsește și o unitate de învățământ din județul Sălaj. Este vorba de Liceul Tehnologic ”Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei.

Finanțarea este inițiată de Ministerul Agriculturii, cu scopul de a stopa declinul învățământului liceal agricol şi va începe din anul școlar 2019-2020. Metodologia de finanțare, în total 58 de licee tehnologice, urmează să fie aprobată prin hotărâre de Guvernului. După cum a explicat directorul unităţii de învăţământ din Şimleu Silvaniei Viorela Gabriela Nechita, la Liceul Tehnologic ”Ioan Ossian” este nevoie de  serie de investiţii care, de altfel  trebuie realizate pentru a se putea continua activitatea în bune condiţii. ”Reabilitarea internatului,  utilaje pentru ferma internatului şi întreţinerea unităţii, ceea ce înseamnă cheltuieli de funcţionare, sunt câteva din solicitările noastre, pe care sperăm că le vom realiza”, a precizat directorul unităţii de învăţământ din Şimleu. Liceul Tehnologic Ioan Ossian funcţionează în corpul de clădire construit în anul 1902, la care, în timp s-au mai adaugăt: o clădire a laboratoarelor, construita în 1972, două cladiri de internat şi cantina, construite în anul 1962, respectiv 1966, o ferma didactică şi o sala de sport. Clădirea principală gazduieste: 25 de săli de clasă, trei laboratoare de informatică, un cabinet audio-video, sala festivă şi alte săli anexe. În clădirea laboratoarelor îşi desfăşoară activitatea: două cabinete de chimie, un cabinet de patologie veterinaraă, unul de agrotehnică, unul de zootehnie, două de biologie, două de fizica, şi câte unul de geografie, de mecanizare, de protecţia muncii, de mecanică, de legislaţie rutieră şi de contabilitate, se precizează pe site-ul instituției de învățământ.

Regiunea Sud-Muntenia, în topul liceelor selectate

Cele mai multe licee cu profil agricol selectate sunt din Regiunea Sud-Muntenia, cu 11 școli, urmată de Regiunea Nord-Est, cu zece școli. În Regiunea Nord-Vest în programul de finanţare au fost cuprinse şapte  licee: Maramureș –Liceul Tehnologic Agricol ”Alexiu Berinde” Seini; Bihor – Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, Liceul Tehnologic nr. 1 Valea lui Mihai; Bistrița Năsăud – Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, Liceul Tehnologic Agricol Beclean; Cluj – Colegiul ”Emil Negruțiu” Turda; Sălaj – Liceul Tehnologic Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei.

4 Thoughts to “Finanţare de la Ministerul Agriculturii pentru un liceu din Şimleu”

  1. Anonim

    Ce tot îndrugă absolventa de „Spiru Haret”-filiala PSD? Care „liceu”? În clasa a IX-a s-a înscris o elevă. Atît. Mortul de la groapă nu se mai întoarce!

    1. Anonim

      În clădirea laboratoarelor nu-și mai „desfășoară activitatea” nici un laborator de zeci de ani.
      Iar cei cîțiva elevi de școală profesională trimiși la „Iuliu Maniu”. Oricum, se aruncă bani, „Ioan Oșan” se autodesființează, nu există ca liceu, nu mai există/nu vin elevi

  2. Teşinschi Augusta

    Stimate comentator, accept critica constructiva. Informatiile provin de la unitatea de invatamnat precizată: LICEUL Tehnologic Ioan Ossian Șimleu Silvaniei
    http://simleu-ossian.ro/baza-materiala.html. Acestea sunt publice postate pe site-ul institutiei. Încă ceva! Absolventa sau nu de Spiru Haret -filala PSD, nu arunc cu bolovani si nici nu scriu sub masca anonimatului. Dacă știți așa bine cum se aruncă cu bani, cu drag vă invit să relatați public acest aspect. Dacă sunteți așa curajos, ieșiti din anonimat. Sănătate, numai bine.

  3. Anonim

    Stimată ziaristă, regret că s-a înțeles greșit, mă refeream la directoare. Știu exact de unde provin informațiile, au fost neadevărate de la scrierea pe site. Cît de „liceu” mai este, vedeți aici: http://admitere.edu.ro/Pages/SpecPerLic.aspx?Jud=34&Lic=11302311. Mai puteți vedea și cît de „mulți” absolvenți au luat bacalaureatul. Dacă dv credeți că milioane de lei (noi) cheltuiți de primărie, inspectorat și de ministerul agriculturii pentru o școală cu cîțiva elevi care pot fi înscriși foarte bine la C.T. „Iuliu Maniu” se justifică și nu sînt bani aruncați pe contracte pentru firme „prietene”, atunci nu mai e nimic de zis. Cît privește anonimatul meu, nu aveți decît să ștergeți comentariul, să blocați IP-ul, ziarul concurent așa face.

Leave a Comment