Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu, reabilitat şi… nu prea

 

Am fost sesizaţi în scris de un angajat al Colegiului Naţional „Simion Bărnuţiu” (CNSB) din Şimleu Silvaniei, cu privire la anumite aspecte care îl nemulţumesc şi care, potrivit domniei sale, sunt cunoscute de mai mulţi angajaţi, dar şi locuitori ai oraşului. Astfel, din sesizarea angajatului CNSB reiese faptul că acoperişul clădirii se află într-o stare necorespunzătoare, iar din el cad bucăţi de lemn, dar şi bucăţi din streaşină care ar putea provoca oricânt accidente, iar coşul centralei termice nu ar fi montat în conformitate cu normele tehnice în vigoare. Din fotografii reiese că această clădire, numărul 2 – aşa cum a fost denumită, situată pe str. Crasnei din Şimleu Silvaniei, ar necesita unele lucrări de reparaţii şi întreţinere cel puţin la nivel de acoperiş, coş, streaşină şi burlane. A fost făcută o sesizare şi la ISU, care a pasat-o conform legii, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.

Din discuţiile purtate cu directorul Colegiului, Bianca Şerban, a reieşit faptul că acestă clădire, construită în 1973, a beneficiat ultima dată de lucrări de reparaţii în anul 2013. Nu ne-au fost detaliate aceste lucrări, pentru că nimeni nu ne-a putut oferi informaţii suplimentare, cu atât mai puţin directorul colegiului Bianca Şerban, aceasta fiind în funcţie din toamna anului trecut, deci un timp relativ scurt pentru a se familiariza complet cu „istoria” acestui Colegiu. Acuzând existenţa unor încrengături şi interese la nivelul conducerii acestei insituţii, reclamantul Ioan L. spune că nimeni nu a luat până acum nicio măsură concretă, făcând referire la cele trei instituţii sesizate.

Am contactat şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sălaj (ISJ) pentru detalii legate de acest caz. Purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marcel Lucaciu, ne-a declarat că acest caz a intrat în atenţia Inspectoratului şi s-au făcut verificări în acest sens, la faţa locului: „Ne-am deplasat la Şimleu, pentru a vedea care este situaţia acestei clădiri, în urma reclamaţiilor făcute de paznicul instituţiei de învăţământ. Pot să vă confirm cu tărie faptul că nici unul din neajunsurile reclamate de acest domn nu se confirmă. Clădirea nr. 2 colegiului a fost reabilitată relativ recent, s-au adus îmbunătăţiri, coşul centralei este în bună regulă, instalat corect şi nu există probleme nici în această privinţă. Cele expuse în aceste sesizări sunt nefondate şi nu s-au confirmat”, a conchis purtătorul de cuvânt al ISJ, Marcel Lucaciu.

Nu contestă nimeni reabilitarea acestei clădiri sau concluziile inspecţiei efectuate de ISJ, însă dacă după doi ani de la reabilitare – aşa cum se poate observa şi în fotografii – problemele nu sunt chiar toate doar închipuiri, existând câteva neajunsuri, poate că totul se reduce la o proastă execuţie a lucrărilor sau execuţia incompletă a acestora. Iar dacă este aşa, firma care a efectuat lucrările trebuie să răspundă. Pentru că punând faţă în faţă declaraţiile dar şi dovezile, adevărul e pe undeva pe la mijloc, aşa cum este de altfel aproape mereu. Îi lăsăm şi pe cititorii noştri să îşi expună punctul de vedere, mai ales pe cei care cunosc clădirea, cadre didactice, părinţi sau elevi care învaţă în sălile de clase ale clădirii 2 „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, urmând să revenim, dacă va fi cazul, cu un nou material pe această temă.

 

4 Thoughts to “Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu, reabilitat şi… nu prea”

  1. lucia

    Cautam Operatori Calculator pentru publicare anunturi.
    Nu este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
    Va oferim alte detalii la adresa de email: lucya.cost@yahoo.es

  2. Ioan L.

    Domnule Florin Negoita de ce nu ai scris complet numele reclamantului din articolul de mai sus?Acel angajat care a facut reclamatie este paznic si se numeste Ioan Laslo! Daca mai revii cu alte articole pe aceasta tema fa bine si informeazate inainte sa scrii !

    1. Anonim

      Ioaneee Ioane daca taceai filozof ramaneai. habar n ai dar vorbesti ca sa nu taci, nici nu mai fac un efort sa ti explic.TU DE CE NU-TI DAI NUMELE intreg si l pretinzi pe al altuia. Unde te crezi, in vreo comisie de control? Mai gandeste inainte sa te infurii tu asa rau

  3. Anonim

    Ce-i Ioane, ai inceput cu garda la Biencutza?

Leave a Comment