Cinci menţiuni speciale, obţinute la concursul „Grigore C. Moisil”

Elevii sălăjeni s-au întors cu cinci menţiuni speciale şi un premiu I de la concursul interjudeţean de matematică şi informatică „Grigore C. Moisil”. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 15-17 martie, la Bistriţa, reunind elevi şi profesori din judeţele Bihor, Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Mureş, Satu Mare şi Sălaj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Şcolar Sălaj, Marcel Lucaciu, judeţul Sălaj a fost invitat să participe cu un lot format din 32 de elevi, 20 de elevi pentru secţiunea matematică şi 12 elevi pentru secţiunea informatică, zece profesori evaluatori, doi inspectori şcolari şi un profesor însoţitor. Din echipa sălăjeană, patru au obţinut menţiuni speciale la secţiunea matematică, respectiv, Pop Daria Cosmina, elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială „M. Eminescu”, Zalău, Todoruţiu Denisa, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău, Pop Ionuţ Darian, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Gh. Lazăr” Zalău şi Sîrca Narcisa Teodora, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „S. Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei. Tot la secţiunea matematică, Mureşan Horea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău a obţinut premiul I, iar la secţiunea informatică a fost obţinută o menţiune de Puşcaş Sergiu, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău.

3 Thoughts to “Cinci menţiuni speciale, obţinute la concursul „Grigore C. Moisil””

  1. Anonim

    clasa a IX nu se scrie ca si clasa aXI-a.

    1. Anonim

      serios? ai facut scoala cu Becali?

  2. pop-cozac emil

    Felicitari tuturor elevilor si profesorilor lor!!! Succes celor care ne reprezinta la etapa nationala!!!

Leave a Comment