„Ce am fost și ce-am ajuns!”: Din acest an școlar, elevii îşi pot da afară profesorul de la clasă

Liceenii au dreptul să schimbe profesorii care se poartă abuziv, pot contesta notele şi chiar să protesteze. Este primul an şcolar în care elevii au un statut al lor, un document negociat timp de doi ani.

Din anul scolar 2016-2017, elevii beneficiază de prevederile primului document care stabileşte clar şi unitar, la nivelul întregii ţări şi a tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private, drepturile şi obţigaţiile beneficiarilor sistemului de învăţământ. Ministerul Educaţiei a aprobat „Statutul Elevului”, un document care va intra în vigoare începând chiar din acest an şcolar, 2016-2017.
În document se arată că „învăţământul preuniversitar este centrat pe elev”, iar în acest sens „toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanţilor elevilor, respectiv a Consiliului Naţional al Elevilor, dar şi a reprezentanţilor federaţiilor sindicale, a asociaţiilor de părinţi, a reprezenanţilor mediului de afaceri, a reprezezentanţilor administraţiei publice locale şi a societăţii civile”.
Totodată, Statutul Elevului prevede şi „dreptul elevului, al părintelui sau al tutorelui de a contesta rezultatele evaluării lucrărilor scrise”. Astfel, dacă o notă este considerată injustă, elevul ,”poate solicita, oral, profesorului să justifice rezultatul lucrării, în cel mult cinci zile de la aflarea notei”. Dacă elevul sau părintele nu consideră justificate argumentele dascălului, pot cere în scris conducerii unităţii de învăţământ reevaluarea lucrării, iar analiza va fi făcută de alţi doi profesori de specialitate care nu predau la clasa respectivului elev. În cazul în care diferenţa între nota iniţială şi cea obţinută după reevaluare este mai mare de un punct, contestaţia va fi considerată justificată, iar în catalog va fi trecută nota obţinută după reevaluare. Dacă diferenţa e mai mică de un punct, atunci va fi menţinută nota iniţială.
Acelaşi document mai prevede că „elevii vor avea dreptul la asociere la grupuri, organizaţii, sau structuri care promovează interesele elevilor şi vor avea dreptul la protest, fără perturbarea orele de curs”. În plus, aceştia vor putea solicita informaţii oricăror instituţii ale statului, în baza legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes general.
Dacă până acum, în majoriatea regulamentelor şcolare era interzisă utillizarea telefoanelor mobile în timpul orelor, documentul elaborat de Ministerul Educaţiei prevede că „elevii vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor, doar dacă o fac în scop educativ şi numai cu acordul cadrului didactic”.
Sancţiunile pentru elevii care absentează, produc distrugeri în interiorul unităţilor de învăţământ, jignesc alţi colegi sau introduc în incinta şcolilor şi liceelor arme, stupefiante sau materiale pornografice pornesc de la mustrare şi scăderea notei la purtare şi pot ajunge până la exmatriculare temporară sau definitivă.
La fiecare 10 absenţe nemotivate, nota la purtare va fi scăzută cu un punct, iar la 40 de absenţe nejustificate, elevul va primi un preaviz de exmatriculare, urmând ca unitatea de învăţământ să aplice şi măsura exmatriculării în cazul în care elevul continuă să absenteze. În cazul liceenilor, la acumularea a cel puţin 40 de absenţe nemotivate, unitatea de învăţământ poate decide exmatricularea definitivă, iar elevii nu se vor mai putea reînmatricula decât în anul şcolar următor, la un alt liceu.

6 Thoughts to “„Ce am fost și ce-am ajuns!”: Din acest an școlar, elevii îşi pot da afară profesorul de la clasă”

  1. Tăunu

    Fiecare ministru al educaţiei vine cu tâmpenia lui. Elevii ăia violenţi, elevele prostituate, cei care consumă droguri, ăştia vor da note profesorilor. De fapt, dacă profii se lasă călcaţi pe bătătură, noi nu avem ce le face, cine vrea, se cacă în pălăria lor !

  2. Sofia

    Corect. Sant mulți elevi care au fost umiliți de profesori, chiar si pentru simplu fapt că erau săraci.

  3. Anonim

    Mare e gradina Domnului !

  4. dumitru

    este foarte bine, elevul ii va da in palma cu liniarul profesorului, il va tine cu mainile sus la coltul clasei, cate una dupa ceafa si altele. Meseria de profesor trebuie sa-si asume si astfel de situatii. Banii se castiga cu sudoare

  5. dumitru

    asa au procedat pana acum profesorii, au dat cu liniarul, cu palma, acum ca vor da elevii potrivit legii talionului si nu va fi mare bai. Daca va duce la progres va constata adroneasaca

  6. Cetatean...

    Multumesc lui Dumnezeu ca am scapat de sistemul de invatamant romanesc cazut cu totul in prapastie urmeaza aliniatul care da dreptul stimabilului elev care are 2, 3 sau patru la bac sa-si bea cafeaua la ore dimineata ,sa mai faca cine stie ce tampenii iar dascalul sa plece capul in fata lui . Democratie am vrut democratie tampita avem !

Leave a Comment