Burse de 1000 de euro pe lună pentru stagii de studii în străinătate

Bursele pentru stagii universitrare în străinătate vor fi reluate din acest an. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare. Anunţul a fost făcut de ministrul Ligia Deca: „Proiectul «România Educată» explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998”.

Potrivit ministrului, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.

Ligia Deca a mia adăugat: „Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare”. Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Burse de 1000 de euro pe lună pentru stagii de studii în străinătate”

  1. […] Bursele pentru stagii universitrare în străinătate vor fi reluate din acest an. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare. Anunţul a fost făcut de ministrul Ligia Deca: „Proiectul «România Educată» explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi… Citeste mai mult […]

  2. […] Bursele pentru stagii universitrare în străinătate vor fi reluate din acest an. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare. Anunţul a fost făcut de ministrul Ligia Deca: „Proiectul «România Educată» explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment