UPDATE: Vezi rezultatele Bacalaureat 2015: Procentul de promovabilitate în Sălaj, mai mic faţă de anul trecut

Vezi rezultatele aici.

Cei aproape 2.000 de absolvenţi de liceu din Sălaj şi-au aflat notele obţinute la examenul de Bacalaureat 2015 în cursul marţi, 7 iulie. Listele cu note au fost afişate şi la avizierele unităţilor de învăţământ, unde absolvenţii au susţinut examenele. Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii  între orele 12 şi 16, urmând ca soluţionarea acestora să aibă loc în intervalul 8 – 9 iulie, iar în 10 iulie să fie afişate rezultatele finale.
Potrivit centralizării întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, aproape 62 la sută dintre absolvenţi au reuşit să promoveze, în acest an, examenul maturităţii. Mai exact, 1.195 de candidaţi, reprezentând 61,66 la sută, au obţinut medii de trecere. Dintre aceştia, cei mai mulţi, respectiv 358, au promovat cu medii între 8 şi 8,99, urmaţi de cei cu medii între 7 şi 7,99 – 338 de candidaţi. Medii între 6 şi 6,99 au obţinut 281 de absolvenţi, adică peste 23 la sută din totalul candidaţilor, între 9 şi 9,99 – 217 elevi. În ceea ce priveşte mediile de zece, potrivit rezultatelor înainte de contestaţii, doar una singură a fost obţinută, în Şimleu Silvaniei, la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”.
Din cei 1.938 de absolvenţi care au susţinut Bacalaureatul, peste 38 la sută, mai exact, 740, au fost declaraţi respinşi. Cei mai mulţi dintre aceştia au obţinut medii sub cinci – 625 de candidaţi, iar între 5 şi 5,99 – 115 absolvenţi.
Dacă anul trecut, cu un procent de promovabilitate de 68,3 la sută, Sălajul se regăsea în primele 15 judeţe cu cele mai bune rezultate, în acest an, acesta se numără, alături de Gorj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila, printre cele în care procentul este mai mic faţă de 2014. Potrivit Ministerului Educaţiei, la nivel naţional procentul de promovare, înainte de contestaţii, este de 66,41 la sută, cu şapte procente mai mare decât cel de anul trecut. Cel mai mare număr de absolvenţi de liceu care au promovat examenul s-a înregistrat în judeţul Cluj – 82,18 la sută, urmat de Braşov – 78,74 la sută, Bacău – 78,34 la sută şi Sibiu – 76,81 la sută.
Aproape 200 de liceeni nici nu s-au înscris la examen
Absolvenţii de liceu au susţinut săptămâna trecută probele scrise ale examenului de Bacalaureat, care au început luni, cu proba la limba română şi s-au terminat vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Marcel Lucaciu, în Sălaj, pentru sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2015, s-au înscris 2.088 de candidaţi din care 1.880 – seria curentă şi 208 – serii anterioare. La începutul anului şcolar erau înscrişi în clasa a XII-a 2.074 elevi.
Probele scrise din cadrul Bacalaureatului s-au desfăşurat în şapte Centre de Examen, respectiv: Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei şi Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou. În urma tragerii la sorţi, ce a avut loc în 28 iunie, toate lucrările din judeţul Sălaj s-au corectat la Bistriţa, iar la Zalău s-au corectat lucrările din Satu Mare, în două Centre Zonale de Evaluare: Liceul de Artă „Ioan Sima” şi Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”.
La proba obligatorie a profilului – cei mai mulţi absenţi
În ceea ce priveşte prezenţa la probele scrise, cei mai mulţi absolvenţi de liceu au absentat de la proba obligatorie a profilului, ce s-a desfăşurat în 1 iulie. Din cei 1.951 de candidaţi înscrişi, 1.818 au fost prezenţi în sălile de examene, din care 1.413 au susţinut testarea la matematică, iar 405 la istorie. La prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, ce a avut loc în 29 iunie, din cei 1.977 de elevi înscrişi, 1.862 au fost prezenţi, fiind înregistraţi 114 de absenţi. Un elev, ce susţinea proba la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. La testarea la limba şi literatura maternă, ce s-a desfăşurat în 30 iunie, 37 de elevi au absentat din cei 387 înscrişi. La ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, care a avut loc în 3 iulie, din cei 1.988 de candidaţi înscrişi, 1.856 au fost prezenţi în sălile de examen. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu au ales să susţină testarea la biologie – 612, urmaţi de cei care au optat pentru geografie – 486, anatomie – 362, sociologie – 133, informatică – 123. Cei mai puţini au ales să susţină proba scrisă la economie – doi, chimie anorganică – 12, chimie organică – 23, psihologie – 61, filozofie – 74 sau fizică – 87.

3 Thoughts to “UPDATE: Vezi rezultatele Bacalaureat 2015: Procentul de promovabilitate în Sălaj, mai mic faţă de anul trecut”

  1. Anonim

    de unde sa stie la bac cand 4 ani se taraie prin liceu ,ii doare in cot pe multi de invatat !!!si nici profesorii nu se sfarma asa de tare cu toate ca multi primesc bani si penrtu faptul ca sunt doctoranzi !!!! si ar trebui sa arate ca se ocupa de elevi !!!!!de ce nu se merge pe principiul cat procent ai luat bacul atata sa fie si procentul din salar un an de zile ???sa vedeti cum s-ar misca lucrurile !!!

  2. ff

    la liceul de chimie cred ca sunt mai multi profesori doctori ca si elevi cu bacul luat !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. Anonim

    Poate ar trebui coretate si alte lucrari (provenite din tot felul de testari, examene si concursuri) in judete invecinate, ca sa ne gasim locul cvasi-real in statistici!

Leave a Comment