Ziua Internațională a Prieteniei

Motto: „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”.

ARISTOTEL din Stagira (384-322 î. Hr.), filozof grec

 

La data de 30 iulie se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PRIETENIEI. Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), în cadrul Adunării Generale din 27 aprilie 2011, ca urmare a propunerii UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate ajuta eforturile de pace, construind punți de legătură între comunități. Lumea de azi se confruntă cu multe provocări, crize și forțe de divizare (încălcarea drepturilor omului, sărăcia, violența etc.), care subminează pacea, securitatea, dezvoltarea și armonia socială între popoare. În acest context, conceptul de prietenie  este extins dincolo de relațiile individuale. Pentru a înfrunta aceste provocări și crize, trebuie promovat și apărat un spirit comun de solidaritate umană prin diferite forme, iar PRIETENIA este cea mai accesibilă!

De aceea, ONU a invitat și invită toate statele membre să sărbătorească această zi din perspectiva culturii și obiceiurilor locale, naționale sau regionale, inclusiv prin activități educaționale și de conștientizare a valorii relațiilor de prietenie în viața tuturor. Ca atare, prietenia este o formă fundamentală a solidarității umane, contribuind la răspândirea valorilor promovate de ONU.

Ziua Internațională a Prieteniei are la bază recunoașterea relevanței și importanței prieteniei ca sentiment nobil și valoros în viața oamenilor, femei și bărbați, tineri și vârstnici, din întreaga lume. Prietenia necesită empatie, compasiune și grijă pentru ceilalți oameni. Sărbătorind PRIETENIA, promovăm aceste caracteristici și adoptăm o perspectivă mai generoasă și mai recunoscătoare asupra vieții.

De ZIUA PRIETENIEI, La Mulți Ani cu Sănătate, TUTUROR PRIETENILOR!

Prof. Marin ȘTEFAN

 

3 Thoughts to “Ziua Internațională a Prieteniei”

  1. […] Motto: „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”. ARISTOTEL din Stagira (384-322 î. Hr.), filozof grec   La data de 30 iulie se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PRIETENIEI. Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), în cadrul Adunării Generale din 27 aprilie 2011, ca urmare a propunerii UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate ajuta eforturile de pace, construind punți de legătură între comunități. Lumea de azi se confruntă cu multe provocări, crize… Citeste mai mult […]

  2. […] Motto: „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”. ARISTOTEL din Stagira (384-322 î. Hr.), filozof grec   La data de 30 iulie se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PRIETENIEI. Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), în cadrul Adunării Generale din 27 aprilie 2011, ca urmare a propunerii UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate ajuta eforturile de pace, construind punți de legătură între comunități. Lumea de azi se confruntă cu multe provocări,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment