Ziua Europei, sărbătorită la Zalău

Expoziţii şi lansări de carte, concurs de eseuri şi minirecital instumental. Acestea sunt doar câteva din evenimentele la care pot participa mâine, 9 Mai- Ziua Europei, toţi zălăuanii doritori.
Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, organizează la Zalău o serie de activităţi culturale dedicate Zilei Europei. Potrivit programului, activităţile culturale vor debuta astăzi,la ora 18,00,în sala „Avram Iancu a Primăriei Municipiului Zalău cu un concert de muzică clasică. Activităţile vor continua şi mâine, începând cu ora 10,30, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în sala Dialoguri Europene, unde reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură din judeţ vor prezenta obiectivele culturale ale capitalelor europene. Activităţile dedicate acestei zile vor continua cu o expoziţie de carte realizată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu”, cu premierea stagiarilor în cadrul concursului „Instituţii Europene”, cu lansarea celei de a IV-a ediţii a concursului de eseuri „Eroi sălăjeni”. În programul activităţilor dedicate zilei de 9 Mai mai sunt incluse şi un minirecital instrumental, o lansare de carte a scriitorului Viorel Cacoveanu, o dezbatere publică pe tema „Europa şi Regiunile” realizată de Daniel Săuca-directorul Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Sălaj şi Mircea Ciocean-reprezentat al Instituţiei Prefectului Sălaj, dar şi deschiderea oficială a Olimpiadei Naţionale de Informatică, care în acest an se va desfăşura la Zalău. De precizat este faptul că, Ziua Europei-de 9 Mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în anul 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei şi altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”.

One Thought to “Ziua Europei, sărbătorită la Zalău”

  1. Anonim

    De sarbatorirea zilei independentei ROMANIEI vad ca nici un ales nu zice nimic.

    Prefectului Salajului Ionel Ciunt ar trebui sa-i fie mare rusine , dar nu are.

    AR TREBUI SA-TI ADUCI AMINTE CA IN PRIMUL RIND ESTI ROMAN SI APOI SLUGA IMPERIULUI CARE SE NUMESTE EUROPA CAREIA NU MAI CONTENITI SA LE RIDICATI OSANALE SI SA LE DATI PUPICURI IN PARTEA DORSALA PRECUM RUSILOR INAINTE DE 1989.

    RUSINE.

Leave a Comment