Zălăuanii, invitaţi la Ziua Imnului Naţional

Antonia Soponea

Ziua Imnului Naţional al României va fi sărbătorită duminică, 29 iulie, pe platoul din faţa Prefecturii Zalău, începând cu ora 12.15. Ceremonialul militar şi religios va fi organizat de către Instituţia Prefectului-Sălaj, Primăria Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj, în colaborare cu instituţiile abilitate.
„Deşteaptă-te, române!”, simbol al Revoluţiei Române de la 1848, a fost interzis după restaurarea regimului comunist, vreme de aproape jumătate de secol, însă a fost intonat în timpul Revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi, de asemenea, în timpul Revoluţiei de la 1989. 29 iulie a fost declarată Ziua Imnului Naţional al României în 1998. Această zi are încărcătură istorică, deoarece „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima oară la această dată, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în anul 1848.

One Thought to “Zălăuanii, invitaţi la Ziua Imnului Naţional”

  1. Anonim

    securistul tiberiu marc canta imnul?

Leave a Comment