Zălăuanii au protestat pentru Roşia Montană

Circa 30 de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat joi, 5 septembrie, începând cu ora 17, în centrul municipiului Zalău, pentru a protesta împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană. Înarmaţi cu pancarte pe care erau mesaje precum „Salvaţi Roşia Montană!” sau „Vrem natură nu cianură”, tinerii zălăuani speră ca prin această acţiune să-i convingă pe aleşii sălăjeni să spună „NU” acestui proiect.”Noi nu vrem, lăsând la o parte toate aspectele tehnice şi economice, ca o corporaţie multinaţională să exploateze aurul de la noi din munţii”, a punctat scurt unul dintre protestatari.

De altfel, protestatarilor li s-a alăturat şi senatorul Gheorghe Pop, care a stat de vorbă cu unul dintre iniţatorii protestului, în cele din urmă, promiţându-le acestora că nu va vota proiectul dacă acesta va rămâne în forma actuală. „Luni vom vedea despre ce este vorba exact, vom citi proiectul. În proiectul vechi, realizat în urmă cu cinci ani nu se vorbea despre celelalte resurse minerale care există acolo. Se vorbeşte doar de cele trei sute de tone de aur şi de cele 1.600 de kilograme de argint.Valoarea celorlalte produse este de patru ori mai mare decât valoarea aurului şi argintului din contract. Sunt lucruri care nu o să ne scape, şi când este vorba de cianură, să lucrezi cu cianură, imediat ne gândim la faptul că şi în SUA, în China şi în Japonia au fost exploatări de acest gen, au fost accidente cu sute de morţi, iar aceste lucruri se pot întâmpla şi la noi cu toate formele de protecţie.Sunt de acord cu voi, în condiţiile în care contractul va rămâne aşa, eu nu voi vota această formă de exploatare”, a concluzionat senatorul sălăjean.

 

3 Thoughts to “Zălăuanii au protestat pentru Roşia Montană”

  1. Anonim

    Bode si amanta lui din PSD (realizatoare cica la Regio) au fost prezenti?

  2. Anonim

    protestatarii aia nu erau zalauani

  3. vrem sa aflam!

    pa cand un ziar cu tenta ,,can can ,,demascati va rog ca si pamflet sa stim si noi edilii nostrii pe cine au amant,amanta ar fi o idee super bine-nteles cu dovezi,si nu cu vorbe,sunteti multi in presa de ce nu aveti s ivoi niste paparazzti?!

Leave a Comment