Vin de Carastelec, cel mai bun spumant din România

Titlul de National Champion of Romania și premiul special Best in Class pentru cel mai bun spumant rose din Romania au fost acordate spumantului Carassia Rose Magnum, vin produs de Crama Crastelec și premiat la Campionatul Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante din Londra.

Al treilea trofeu de Campion National a fost înmânat zilele trecute oenologului Cramei Carastelec pentru Carassia Rosé Magnum în cadrul dineului organizat la Londra, Merchant Taylor`s Hall. Spumantului Carassia Rose Magnum, distins anul acesta cu medalie de aur, i-a fost acordat și premiul special Best in Class, cel mai bun spumant rose non-vintage din România. Obținut din vinuri de bază din recolta excepțională a anului 2018, Carassia Rose Magnum este prima ediție în care vinului de bază îi este adăugat atât chardonnay cât și 10 la sută vin roșu și a fost maturat trei ani în sticlă. Juriul a evaluat spumantul ca și un rosé profund, somptuos, elegant și proaspăt”. La ediția de anul acesta, Carassia Rose Magnum a fost medaliat cu medalie de aur, iar Carassia Classic și Carassia 773 Vintage Brut 2018, primul spumant vintage al cramei, a primit medalie de argint. La Campionatul Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante din Londra, procesul de evaluare a spumantelor are loc întotdeauna prin degustare oarbă, în trei etape. În prima etapă se aleg medaliații de aur și argint pe stiluri și regiuni, apoi, în a doua etapă, medaliații cu aur concurează pentru distincțiile de Best in Class, iar apoi, aceștia din urmă sunt degustați a treia oară, pentru a decide campionii regionali, mondiali, producătorul anului și pentru acordarea trofeelor. Aceste premii speciale au fost anunțate joi, 3 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv la Merchant Taylor`s Hall din Londra.

3 Thoughts to “Vin de Carastelec, cel mai bun spumant din România”

  1. […] Titlul de National Champion of Romania și premiul special Best in Class pentru cel mai bun spumant rose din Romania au fost acordate spumantului Carassia Rose Magnum, vin obținut la Cramele Crastelec, la dineul de premiere al Campionatului Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante din Londra. „Al treilea trofeu de Campion National a fost înmânat zilele trecute oenologului nostru pentru Carassia Rosé Magnum în cadrul dineului organizat la Londra, Merchant Taylor`s Hall. Spumantului Carassia Rose Magnum, distins anul acesta cu medalie de aur, i-a fost acordat și premiul special Best… Citeste mai mult […]

  2. pop

    poate merita si un nume sa completam..BERECKI CSABA

Leave a Comment