„Vămile devenirii”, cartea scriitorului Florin Horvath, lansată la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 20 octombrie 2022, ora 18, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8, evenimentul de lansare a volumului „Vămile devenirii” în prezența autorului Florin Horvath.

„De la nemiloasele molime, la furia unui război absurd, toate chipurile răului par a se ivi, dansând în jurul lumii sarabanda unui dezmăț ce a trecut dincolo de orice limitare sau impunere morală. Peste noapte, complexitatea de speriat a tehnologiei schimbă o sumedenie de lucruri care ne ușurează viața de zi cu zi cu bucuria aparte a Creației, tranformându-ne, pe «cei mulți» în beneficiari de nevoie și fără de voie a unei Inteligențe Artificiale care a căpătat mult prea mult din «dreptul» de a ne controla până și sufletul. Finalul pare ușor previzibil: ne vom trezi, într-o zi, că ne-a lăsat sărăciți de orice taină, de chiar identitatea proprie. Pe această mașinărie tot mai complexă și mai de speriat n-o învață nimeni că bunul suprem: acela oferit de chiar Creatorul, era liberul arbitru – dreptul de a opta pentru a prețui valoarea și nu surogatul de tipar al frumosului pe care ni-l impun cei care s-au erijat, deja, în diriguitorii omenirii”, spune Florin Horvath în introducerea volumului „Vămile devenirii”, apărută în 2022 la Caiete Silvane, potrivit caietesilvane.ro.

Cine este Florin Horvath?

Florin Horvath s-a născut în 1945, este scriitor, membru al Cenaclului literar „Silvania” și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Din cărțile publicate: „O lacrimă pentru Măria Sa”; „Coroana celor șapte mari maeștri”; „Voievodul albastru”; „Îndreptar francmasonic”, „Un templier la Sarmizegetusa”; „Vecernie la amiază”; „Nașterea Daciei”; „Eșafodul cu fantome”, „Legenda marelui Zalmoxis”, „Ultimul festin”, „Îndreptar heraldic”, „Umbrele Nevăzutului”, „Vlaherne. Mica Dacie din inima Byzanțului” și „Veniți de luați lumină”. Colaborator și la revistele „Curtea de la Argeș” și „Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

One Thought to “„Vămile devenirii”, cartea scriitorului Florin Horvath, lansată la Muzeul Național al Literaturii Române”

  1. […] Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 20 octombrie 2022, ora 18, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8, evenimentul de lansare a volumului „Vămile devenirii” în prezența autorului Florin Horvath. „De la nemiloasele molime, la furia unui război absurd, toate chipurile răului par a se ivi, dansând în jurul lumii sarabanda unui dezmăț ce a trecut dincolo de orice limitare sau impunere morală. Peste noapte, complexitatea de speriat a tehnologiei schimbă o sumedenie de lucruri care ne ușurează viața de zi cu zi cu bucuria aparte a Creației, tranformându-ne,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment