Urmărit internaţional, prins în Cheud

 

Un tânăr de 27 de ani, din comuna Năpradea, dat în urmărire internaţională, a fost prins, zilele trecute, de poliţişti. Acesta a fost depistat în seara zilei de vineri, 26 iunie, în jurul orei 20,30, pe raza localităţii Cheud, de către poliţiştii din Năpradea şi Benesat, în urma activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, pe numele sălăjeanul, Dumitru M., Judecătoria Jibou a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 486 de zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie. Tânărul a fost dat în urmărire naţională în 22 mai şi în urmărire internaţională în data de 14 iunie, întrucât se sustragea de la executarea pedepsei. Acesta a fost depus în arestul IPJ Sălaj şi urmează a fi transferat la penitenciar pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

One Thought to “Urmărit internaţional, prins în Cheud”

  1. […] Un tânăr de 27 de ani, din comuna Năpradea, dat în urmărire internaţională, a fost prins, zilele trecute, de poliţişti. Acesta a fost depistat în seara zilei de vineri, 26 iunie, în jurul orei 20,30, pe raza localităţii Cheud, de către poliţiştii din Năpradea şi Benesat, în urma activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, pe numele sălăjeanul, Dumitru M., Judecătoria Jibou a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 486 de zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie. Tânărul a Sursă știre […]

Leave a Comment