Una dintre victimele accidentului de la Cizer, încă în stare gravă

 

Starea tinerei de 18 ani, Olivia D., din Nuşfalău, una dintre victimele accidentului ce a avut loc luni dimineaţa în Cizer, când un autoturism în care se aflau patru tineri a intrat într-un cap de pod, una dintre pasagere pierzându-şi viaţa în urma impactului, este încă critică. Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău susţin că medicii sunt în continuare rezervaţi în privinţa unui prognostic. „Starea tinerei de 18 ani este staţionară, faţă de luni nu există schimbări. Medicii sunt rezervaţi în continuare”, a precizat marţi, 4 august, sursa citată. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi ocupanţi ai maşinii, care au supravieţuit, respectiv şoferul de 19 ani, acesta este stabil şi este internat la secţia de Chirurgie a unităţii medicale, iar adolescenta de 16 ani se află la Cluj, la Clinica de Chirurgie Pediatrică.
Reamintim că tragicul eveniment a avut loc luni dimineaţa, în jurul orei 6, în localitatea Cizer. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, accidentul a fost provocat de un şimleuan de 19 ani. Din cauza oboselii accentuate, tânărul a adormit la volan. “Virgil P. de 19 ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul, pe drumul judeţean 108G, prin localitatea Cizer şi din cauza oboselii accentuate a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod”, au precizat poliţiştii sălăjeni.
În urma impactului, pasagera de pe locul din dreapta faţă, Mihaela B. de 18 ani, din Şimleu Silvaniei, a decedat, iar şoferul autoturismului şi alte două pasagere, Olivia D. de 18 ani, din localitatea Nuşfalău şi Olimpia P., în vârstă de 16 ani, din Şimleu Silvaniei, au suferit leziuni grave.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, tânăra de 18 ani din Nuşfalău a fost supusă, în cursul zilei de luni, unei intervenţii neurochirurgicale, în timp ce fata de 16 ani a fost tranferată la Clinica de Chirurgia Pediatrică, iar şoferul, tânărul de 19 ani, a fost internat la Secţia de Chirurgie a unităţii spitaliceşti din Zalău.
Tânăra care şi-a pierdut viaţa în cumplitul accident, Mihaela, era fiica lui Gavril Biriş, cunoscut om de afaceri din Şimleu Silvaniei şi fost consilier judeţean PSD. Mihaela promovase, în această vară, examenul de Bacalaureat cu o medie foarte mare şi fusese admisă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj – Napoca.
Potrivit unor surse neoficiale, cei patru tineri de se întorceau de la festivalul UNTOLD.

2 Thoughts to “Una dintre victimele accidentului de la Cizer, încă în stare gravă”

  1. […] Magazin Salajean, Mihaela promovase, in această vara, examenul de Bacalaureat cu o medie foarte mare si fusese […]

  2. […] Magazin Salajean, Mihaela promovase, in această vara, examenul de Bacalaureat cu o medie foarte mare si fusese […]

Leave a Comment