Un zălăuan s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din Șimleu

Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc vineri, 23 iulie pe strada Partizanilor, din Șimleu Silvaniei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Zalău, a intrat în coliziune cu un morman de nisip, depozitat parțial pe partea carosabilă, apoi s-a răsturnat. Nisipul fusese depozitat de către firma care efectuează lucrări de instalații apă și canalizare. Pentru lucrări există autorizație și erau semnalizate conform normelor în vigoare. În urma evenimentului nu au rezultat victime, doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tamponarea a fost soluționată de către polițiștii Formațiunii Rutiere, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru efectuarea de activități de natură a-i distrage atenția.

Sursa foto – facebook-  Sorin Bertea- Simleu Silvaniei – social

4 Thoughts to “Un zălăuan s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din Șimleu”

  1. Android

    Mama lui de telefon mobil folosit in timp ce ești la volan, mama ei de prostie omenească!

  2. Anonim

    După cum se vede in poza nisipul pus pe partea carosabilă nu este semnalizat corespunzător cum scrie in articol.

  3. Android

    De unde ști că era atent la telefon?

    1. Unu

      Daca nu era telefonul, atunci inseamna ca e prost gramada individul!

Leave a Comment