Sute de sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare, aplicate în Sălaj

Polițiștii din Sălaj au acționat și în această minivancață de Paște, alături de jandarmi, militari, polițiști locali și alte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare. Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în perioada 18-20 aprilie, au fost executate misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid– 19 și a fost verificat modul de respectare a izolării la domiciliu în cazul a peste 300 de persoane. În urma activităților desfășurate, în contextul Covid – 19, polițiștii au aplicat 486 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 898.970 de lei. De asemenea a fost întocmit și un dosar penal pentru infracțiunea de instigare publică în formă continuată. Alte 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.500 de lei, au fost aplicate de jandarmii sălăjeni. ”Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm să luaţi în considerare doar informaţiile din surse oficiale”, se arată în informarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

One Thought to “Sute de sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare, aplicate în Sălaj”

Leave a Comment