Sute de sălăjeni, alături de familia Bodnariu

Aproximativ 500 de persoane de toate vârstele s-au adunat sâmbătă, 6 februarie, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului, să protesteze în semn de solidaritate cu familiile române din Norvegia, despărţite de odraslele lor lor de către Serviciul de Protecţie a Copilului Barnevernet. Printre manifestanţi s-au aflat prefectul judeţului, Ionel Ciunt, viceprimarul Nicolae Fazakas, deputatul şi preşedinte al ALDE Sălaj, Mirel Talos, prim-vicepreşedintele ALDE Sălaj, Dănuţ Crişan, dar şi reprezentanţi ai mai multor culte creştine.
Timp de două ore, participanţii au afişat pancarte inscripţionate cu lozinci precum: “Reuniţi familia Bodnariu!”, “Opriţi Barnevernet!”, “Norvegia, opreşte răpirea copiilor!”, “Norvegia, redă copiii familiei Bodnariu!” ori “Norvegia, nu separa familii!”
“Suntem solidari nu doar cu familia Bodnariu, ci şi cu familia Nan şi Rădulescu, toate acestea despărţite într-un mod inuman şi nedrept de copiii lor. Fiecare prunc are dreptul să fie crescut de părinţii săi”, ne-a declarat unul dintre participanţii la miting.
“La temelia zidurilor oricărei societăţi sănătoase se află trei piloni: biserica, familia şi şcoala; iar când unul se clatină, se clatină societatea în ansamblul ei. De aceea suntem astăzi aici, să încercăm să readucem copiii familiile sfâşiate de legi si de instituţii nedrepte şi abuzive”, a spus prefectul celor prezenţi. Acesta a apreciat că instituţiile statului român, precum şi instituţiile europene sunt obligate să găsească pârghiile necesare astfel încât cele 11 familii de români din Norvegia cărora le-au fost luaţi copiii, să fie reîntregite.
O altă solicitare a protestatarilor a vizat modificarea articolului 48 din Constituţia României, astfel încât căsătoria dintre două persoane de acelaşi sex să nu fie posibilă în România. Referindu-se la acest aspect, Ionel Ciunt a apreciat că “există o ofensivă împotriva spiritualităţii româneşti. Prea se înghesuie mulţi să ne spună ce şi cum să facem. Prea vor multi sa ne reglementeze felul în care să se întemeieze o familie, apreciind că nu e o problemă daca această taină se poate face şi între persoane de acelaşi sex. Om fi noi mai în urma din punct de vedere economic decât unele state europene, dar din punct de vedere spiritual, suntem cu mulţi ani în faţa lor. Şi atunci, cine pe cine învaţă?”
Prefectul a făcut un apel la oamenii politici să modifice legislația, astfel încât familia “să nu fie pângărită”.
Pentru manifestarea de sâmbătă şi-au dat mâna Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Biserica Reformată, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală şi Biserica Evanghelică.

19 Thoughts to “Sute de sălăjeni, alături de familia Bodnariu”

  1. Anonim

    a inceput Ciunt campania electorala

  2. Anonim

    Nu ar fi rau sa fie respectate legile in Romania asa cum se respecta in Norvegia.Si ar fi si mai bine daca rumanii ar avea macar 10% DIN CONSTIINTA CIVICA si nivelul civilizatiei din acea tara..De nivelul de trai nu mai are rost sa vorbim.Ar face mai bine ciuf si popimea sa vada de copiii amarati si de nepastuitii sortii din Salaj.ca-s tare multi.

    1. Anonim

      foarte bine punctat. Ce s-a intamplat acolo e mai degraba o instigare la respectarea legilor.

      1. Anonim

        scuze: nerespectarea

        1. anonim

          Lasa asa cum ai scris prima data, anonimule. Protestatarii tocmai asta reclama: nerespectarea legii.

          Ori esti si tu de-al lui Alina Mungia platit bine de barnevernet?

          1. Anonim

            Mai bine de-a Alinei Mungiu decat pupatori de moaste si hoti ca voi.

    2. anonim

      Anonim,
      nu se vand la noi potcoave de la iepe demult moarte. Mai cunoastem si noi cate ceva despre Norvegia. Mandra de cat de multi bani are pe cap de locuitor. Cu petrolul si cu numar mic de locuitori ori ce tara ar avea bani. Ochiul dracului i-a pervertit in toate felurile la propriu. ex, ministrul homosexual care doreste ca toti copiii si tinerii sa fie cat mai degraba ca el.

      1. Anonim

        Nu prea stiti mare lucru.Nu vinde nimeni potcoave de cai.Ar fi bine sa mergeti pentru cateva saptamani in Norvegia si dupa aia sa vorbiti.Este o tara care are un venit mediu de peste 5000 de euro.Norvegienii sant oameni de o cinste si corectitudine mai rar intalnite .Si Romania a avut mari reverve de petrol in perioada interbelica,cand nu se exploata in tarile arabe si ce au facut romanii.A fost si atunci ca si acuma in coada Europei ,o tara inapoiata ,corupta cu oameni saraci .

    3. Anonim

      Foarte bine punctat, vorba ceea „nu iese fum fara foc”, in mod sigur pocaitii astia habotnici si ciudati au facut ei oarece, nu sunt bolunzii norvegieniii fi-ti siguri! Sunt un popor foarte democrat si lipsit de coruptie!

  3. Anonim

    a venit si mirel talos pe la zalau !!!mare minune !!!de fapt se apropie alegerile si ar mai vrea sa ne prosteasca o data !11mare nerusinat !!!

  4. Anonim

    DE CE NU ASEDIATI CENTRUL NO-RO?

  5. Tăunul

    Ar fi bine ca toţi pocăiţii şi popii ăştia să iasă în stradă pentru ajutorarea copiilor români. Mulţi din ei sunt abuzaţi, mai ales în mediul rural. Alţii sunt abandonaţi la bunici de cei plecaţi afară, pentru ăştia nu ies popii şi pocăiţii în stradă. De fapt , în Norvegia nu a ieşit nimeni în stradă deşi, copiii sunt norvegieni, mama norvegiană numai tatăl român. Numai la noi ies în stradă pocăiţii şi popii şi se dau cu curul de pământ !

  6. Anonim

    Au aparut comunistii deghizati la comentarii 🙂

    1. Tăunul

      Nimic nu supără mai rău decât adevărul !

  7. dan

    Incep sa fiu mandru ca sunt roman. O Europa intreaga se indreapta spre dictaura si nimeni nu spune nimic. Toti tac pentru ca au fost conditionati sa nu mai gandeasca. Abia romanii mai vad adevarul si mai au curajul sa-l afirme cu hotarare (ca sa nu gresesc si sa fiu drept sa spun ca si polonezii si cehii), asa cum s-a facut la Zalau in 6 februarie.
    Iar anonimii…sa aiba mila Dumnezeu de ei…

  8. Anonim

    Dane, fii mandru ca esti roman ! Cu un parlament de hoti si administartie constituita din dobitoci . spor la tarat in genunchi de sarbatori.

  9. Anonim

    A FOST DE IMPORTANTA CAPITALA PLANETARA CE S-A INTAPLAT LA ZALAU.Tremura domle Europa .Care saraca va fi salvata de dictatura si de la dezastru de romani.Suntem importanti.Mie imi este mila de norvegieni care au asa institutii abuzive si nedrepte -il citez pe CIUNT.saracii norvegieni cand te gandesti ca au un salariu mediu net lunar intre 5000 si 7ooo de euro.Si asta de ani buni.

    1. anonim

      Anonime barnevernet,

      salariul mediu de 5000-7ooo euro este mic pe langa castigul familiilor surogat asigurat de finantatorul barnevernet. Ghesheft, nu gluma.

  10. vasi

    Penibil. Iar oficialii, care nu stiu in ce calitate si au dat cu părerea, si mai penibili. Gândire de epoca bronzului, vai si amar de tara asta cu astfel de mentalitati. Noroc ca nu va baga nici DRACU in seama, voi vorbiti, voi aplaudati! Dispareti, ca suntem satui!

Leave a Comment