Şimleu Silvaniei în sărbătoare – Zilele oraşului –

Motto: „O viaţă fără sărbătoare e ca un drum lung fără hanuri.”
(Democrit, c.460 – c. 370 î. Hr., filozof grec)

Au trecut 765 de ani de la atestarea documentară a oraşului Şimleu Silvaniei, însă istoria sa este multiseculară, fiind o aşezare umană locuită din vechime de dacii liberi, dovada constituind-o şi vechea cetate „Dacidava” situată pe versantul sudic al Măgurii Şimleului. Cu acest prilej, la mijocul lunii lui Cuptor (15 – 17 iulie 2016), oraşul a fost în sărbătoare prin activităţile organizate sub genericul „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei – 2016”, de către Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu „Autentic Events” din Braşov. Astfel, ediţia din acest an a cuprins activităţi diverse la care au fost prezenţi nenumăraţi şimleuani şi sălăjeni, precum şi oaspeţi din ţară şi de peste hotarele acesteia.

Startul a fost dat prin activităţile desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor pentru românii de pretutindeni „La Fântâna Dorului”, manifestaţie artistică de seamă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj (ISJS) şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, cu sprijinul Primăriei şimleuane, al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj şi al Asociaţiilor Culturale „La Fântâna Dorului” şi „Silvatin”(ambele din Şimleu Silvaniei), sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Festivalul a reunit 445 de interpreţi, membri ai ansamblurilor artistice: Junii Blajului – Blaj (Judeţul Alba), Florile Visei – Şeica Mare (Sibiu), Codrişorul – Satu Mare (Satu Mare), Dobrujeanca – Dobrun (Olt), Hagic (Slovacia), Moştenitorii – Chişinău (Republica Moldova), Florile Maramureşului – Sighetu Marmaţiei (Maramureş), Maguracik (Slovacia), Tălăncuţa – Oprişeneşti, Bucovina Nordică (Ucraina), Speranţa – Solotvino , Transcarpatia (Ucraina), Busuioc Moldovenesc – Stroeşti, Bucovina Nordică (Ucraina), Căinăreanca – Floreşti (Republica Moldova), Codruleţul – Cehu Silvaniei (Sălaj) şi Barcăul – Şimleu Silvaniei (Sălaj). S-a început cu o frumoasă paradă a porturilor populare tradiţionale  din zonele geografice ale fiecărei formaţii, prin centrul oraşului. Apoi, pe scena festivalului amenajată în preajma Podului Nou de peste Râul Crasna, s-a desfăşurat primirea oficială a celor 14 ansambluri de către: Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Irina Ciupac (Pretura Rîşcani din Chişinău, Republica Moldova), Valeriu Chiper – profesor Chişinău (Republica Moldova), Ildiana Jurcă – inspector de specialitate (ISJS), Vladimir Gutiun – vicepreşedinte al raionului Floreşti (Republica Moldova) şi Gavril Neaga – director al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, cei care, după un „bun venit!”, au vorbit despre rolul şi importanţa festivalului, urând succes tuturor participanţilor. În acest context, s-au făcut schimburi de suveniruri între organizatori şi oaspeţi, precum şi între membrii ansamblurilor artistice.

În cele trei reprezentaţii, costumele, cântecele şi jocurile populare au reunit un mare număr de spectatori în faţa scenei, sub semnul bunei dispoziţii, aplaudând pe fiecare interpret sau formaţie. Între tinerii artişti s-au  întemeiat ori s-au consolidat relaţii de prietenie, mai ales că aceştia au vizitat Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea” din Iaz (comuna Plopiş, Sălaj), Fabrica de Şampanie „Silvania” Şimleu Silvaniei şi Mănăstirea „Sfânta Treime” – Bic (Şimleu Silvaniei). Întregul program a fost coordonat de profesorii Cornelia şi Gavril Neaga – Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei, iar scena, sonorizarea şi efectele luminoase au fost asigurate de „Topsound” Oradea.

În amiaza zilei de sâmbătă, 16 iulie a..c., în Sala Mare a Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat o adunare festivă la care au participat reprezentanţi ai Primăriei, ai Consiliului Local, ai unor instituţii şi societăţi comerciale, ai presei sălăjene, invitaţi, precum şi oaspeţi din Ungaria (oraşele înfrăţite cu Şimleu Silvaniei: Nyirbátor, Albertisa şi Szarvas) şi din Republica Moldova (sectorul Rîşcani din Chişinău, înfrăţit cu Şimleu Silvaniei). După rugăciunea „Tatăl nostru”, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului, într-un edificator discurs, i-a salutat pe cei prezenţi, i-a felicitat şi le-a mulţumit şimleuanilor pentru contribuţia substanţială la dezvolatrea oraşului şi pentru votul lor în continuarea activităţii edilitar-gospodăreşti în cel de-al patrulea mandat public al său, asigurându-i de o bună şi eficientă conlucrare în folosul tuturor locuitorilor oraşului, indiferent de etnie, convingeri politice şi religioase. Astfel, domnia sa a reliefat ceea ce s-a înfăptuit în oraş, mulţumind tuturor instituţiilor şi unităţilor economice, fără a uita de: personalul Primăriei, consilierii locali, şcoli şi grădiniţe, armată, poliţie, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi de jandarmi, organizaţiile nonguvernamentale, oamenii de afaceri şi presa, nominalizând persoana mea în implicarea benevolă a publicarii sutelor de articole despre oraş şi judeţ în presa locală şi în cea naţională.

În continuare, primarul Ţurcaş a conferit, în numele Primăriei şi al Consiliului Local Şimleu Silvaniei, câte o „Diploma de Excelenţă”, domnilor: dr. Adrian Man, Bana Geza – tată, Bana Geza – fiu şi Szatmari Ovidiu, cu menţiunea: „pentru contribuţia şi eroismul de care a dat dovadă în a salva vieţi omeneşti aflate într-un moment de cumpănă şi lipsite de ajutor, victime ale unui grav accident de circulaţie. Acest gest îi înnobilează fiinţa umană şi îi conferă un binemeritat titlu de cetăţean de vază al urbei noastre”. Este vorba despre intervenţia acestora (primii prezenţi) în accidentul de circulaţie din 5 iulie 2016, pe DN 1H, între localităţile Vârşolţ şi Hereclean. În acest context, prin alocuţiunea sa, dr. Adrian Man a avut un interesant „punct de vedere” privind modul de intervenţie în astfel de cazuri nefericite, propunând iniţierea unor proiecte pentru unele cursuri de prim ajutor şi de prevenire a unor boli.

Au luat cuvântul: Máté Antal – primar al oraşului Nyirbátor, Babák Mihály – primar al oraşului Szarvas, Szőke Károly – consilier Albertisa (traducător, Berek Ştefan – consilier judeţean Sălaj), Irina Ciupac şi Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, care au transmis mesaje de salut, felicitări şi gânduri de bine şimleuanilor, asigurându-i de o bună conlucrare în viitor, spre binele tuturor. După ce s-au făcut schimburi de cadouri simbolice, adunarea festivă s-a încheiat într-o notă de cordialitate, fiecare închinând o cupă de şampanie „Silvania” şi gustând din tradiţionalele preparate gastronomice şimleuane.

Activităţile cultural-artistice au continuat pe scena de la Podul Nou, după amiază, programul fiind deschis de Trupa Outloud (coregrafia, Noemi Paşan) şi coordonat de Diana Gherman (Jibou). Au evoluat, apoi: Andreea Rus, Alex Moisi, Vescan, Lora, Bosquito şi Cargo, cu atractive compoziţii muzicale (folclorice româneşti, dance, pop, pop-rock, regae, hip-hop, rock), fiecare fiind răsplătit cu aplauze de un public generos. Spre miezul nopţii, miile de spectatori au fost încântaţi de focurile de artificii lansate de pe Stadionul „Măgura”.

Reprezentaţiile au fost reluate a treia zi, tot după amiază, prin interesantele evoluţii ale ansamblurilor artistice prezente la Festivalul „La Fântâna Dorului”, cele care n-au evoluat în prima zi. A urmat un „Spectacol de Folclor” cu invitaţi de onoare: Virginia Irimuş, Daniel Pop, Ovidiu Homorodean şi Mariana Deac. Melosul inconfundabilului cântec popular românesc a atras, din nou, sute de împătimiţi ai muzicii populare în faţa scenei, care i-au aplaudat cu generozitate pe iscusiţii artişti. Sărbătoarea Şimleului s-a încheiat cu un frumos program de cântece şi dansuri populare al Ansamblului Folcloric „Barcăul”, când membrii acestuia i-au încântat pe spectatori prin  evoluţia artistică remarcabilă.

De evidenţiat că, de „Zilele Oraşului Şimleu Silvaniei” a fost organizat şi un concurs de şah, în cadrul căruia s-au întrecut tinerii iubitori ai „sportului minţii”, cei mai buni fiind răsplătiţi de organizatori cu diplome, cupe şi medalii (voi reveni cu exemplificări în „Magazinul Sălăjean” de mâine).

De asemenea, miile de participanţi au profitat din plin de prezenţa unui diversificat parc de distracţii, a tarabelor cu exponate ale meşterilor populari, cu articole de sezon şi jucării, precum şi de spaţiile special amenajate pentru gustoasele mâncăruri şi băuturi, nelipsind tradiţionalii mici şi berea la halbă.

Aşadar, la mijloc de iulie 2016, oraşul Şimleu Silvaniei s-a aflat în sărbătoare, una frumoasă, cu „cântec, joc şi voie bună” (în ciuda unor „reprize” de ploaie!), pe măsura aşteptărilor şimleuanilor şi nu numai, de la organizatori şi de la sponsorii implicaţi, acei oameni de bine, care şi-au adus o substanţială contribuţie la organizarea şi desfăşurarea „Zilelor oraşului Şimleu Silvaniei”.

Prof. Marin ŞTEFAN

2 Thoughts to “Şimleu Silvaniei în sărbătoare – Zilele oraşului –”

  1. Anonim

    Poporul Ceaușescu România!!!!!!

    Ura !!!! Ura !!!! Ura !!!!

  2. Anonim

    si la anii care vine sa ma votati tot pe mine !

Leave a Comment