Şi-a găsit fratele spânzurat

Un bărbat de 38 de ani, din Zalău, a fost găsit în dimineaţa zilei de marţi, 3 februarie, spânzurat în propria-i locuinţă, din cartierul Păcii. Descoperirea a fost făcut chiar de sora acestuia, care, îngrozită a alertat autorităţile. Echipajul medical solicitat la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, trupul neînsufleţit al bărbatului, Adrian T., a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde medicii legişti vor efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a morţii. Poliţiştii spun că, în această fază a anchetei, nu există suspiciuni legate de moartea acestuia, dar cercetările continuă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut această tragedie.

One Thought to “Şi-a găsit fratele spânzurat”

  1. pop ioan

    Să-i spună cineva tutei ăleia de Ana Ș.de la zTV că este plină de dezacorduri gramaticale și ar fi bine să nu mai vorbească.Vezi reportajul privind evenimentul de mai sus !

Leave a Comment