Şeful Poliţiei Municipale, în cursă pentru două fotolii de conducere

Un singur candidat şi-a depus dosarul pentru concursul ce va avea loc zilele următoare pentru şefia Poliţiei Municipale Zalău. Este vorba despre Gabriel Terheş, cel care ocupă acest post din luna octombrie a anului trecut, când a fost împuternicit la comanda structurii de către Miron Ştirb, împutenicit şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Terheş s-a înscris şi în cursa pentru şefia Inspectoratului, el concurând cu actualul şef, Miron Ştirb, şi cu Ionuţ Prodan, cel care conduce Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Prefecturii Sălaj.
Concursul pentru cel mai înalt fotoliu din IPJ Sălaj va avea loc în 7 septembrie, iar cel pentru Poliţia Municipală, în 12 septembrie.

3 Thoughts to “Şeful Poliţiei Municipale, în cursă pentru două fotolii de conducere”

  1. ANONIM

    Eu doresc sa castige cel mai bun, care vrea intradevar sa faca si treaba, si imi doresc din suflet ca sa nu mai existe atatea spargeri de locuinte in satul POPENI comuna Mirsid, nici furturi, iar politia din comuna sa fie mai atent supravegheata,controlata, ca prea se culca pe-o ureche, iar cand se stabilesc darile(taxele) la primarie,as dori sa se tina cont ca nu exista paza, sa nu se mai perceapa taxa pentru un serviciul care nu exista, eu, vreau sa depus o sesizare la primaria Mirsid prin care sa cer sa-mi restituie taxa de paza achitata pentru anul 2018,

  2. COLEGUL cu stagii ...in politie

    Cine sta cu c…. in doua luntrii cade in apa si se ineaca . Ce zici dl Terhes …. coleg de breasla . Nu esti prea modest ? Urla modestia..! Poate vrei sef cu doua simbrii si la municipiu si la judet ..

    1. Dabija pe care-l poate grija...

      Nea colegu’in Rumunika,nimic nu doare mai al dreacu\ decat binele celuilalt!Pana la urma,daca te tin izmenele alea mai intelijentule/sic!,de ce naiba sa te pieptene nu candidezi si tu?

Leave a Comment