UPDATE: Scandal monstru în justiţie: O judecătoare din Sălaj „denunţă” protocoalele secrete

UPDATE: Judecătoarea al cărei nume apare ca semnatar al memoriului ce denunţă protocoalele secrete dintre instanţă şi SRI neagă, într-un comunicat transmis presei, că ar fi redactat ori transmis respectivul document.

„Nu am formulat şi adresat un astfel de memoriu nici Guvernului României şi nici vreunei alte instituţii, iar în momentul în care am aflat despre existenţa unei asemenea sesizări, respectiv în 20 aprilie, în urma unei comunicări din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din cadrul Senatului, am formulat plângere penală faţă de autor necunoscut pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, precizează magistratul Cristina Ştef, de la Tribunalul Sălaj.

UPDATE: Într-un comunicat de presă, oficialii Tribunalului Sălaj subliniază faptul că în cadrul instituţiei „nu sunt organizate comitete mixte de procurori, judecători sau conducători de instituţii care să analizeze dosare penale în scopul propunerii de soluţii, nefiind, de altfel, organizate niciun fel de comitete. Soluţia în cadrul unui dosar penal este dată exclusiv de judecătorul cauzei, ca urmare a deliberării personale, în baza probelor legal administrate în cauză, fără interferenţe exterioare. De asemenea, dosarele instanţei părăsesc sediul Tribunalului Sălaj doar în condiţiile expres reglementate de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii”.
Potrivit sursei citate, judecătoarea Cristina Ştef nu a formulat şi adresat vreun memoriu cu un astfel de conţinut Comisiei juridice a Senatului României şi nici vreunei alte instituţii ale statului, iar aspectele prezentate în cuprinsul memoriului nu corespund realităţii.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Un document exploziv transmis Guvernului României şi semnat de către Cristina Ştef, judecătoare în cadrul Tribunalului Sălaj, a fost făcut public miercuri, 25 aprilie, la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena3. În memoriul respectiv, autorul rândurilor semnalează faptul că la nivelul judeţului Sălaj funcţionează un „comitet” care ar lua decizii în privinţa celor mai „grele” dosare.

„La nivelul Tribunalului Sălaj, în virtutea colaborării dintre instanță, Parchet și Serviciul Român de Informații, anumite dosare cu infracțiuni grave sunt scoase din tribunal și prezentate la Serviciul Român de Informații. În cadrul instituției funcționează comitetul mixt, format din procurorii Dan Bubuig și Crin Bologa, doamna judecător Claudia Tomșa și dl.col. Marius Noje, șeful S.J Sălaj (uneori participă și Laurențiu Butiri, șeful A.J.F.P. Sălaj). Comitetul mixt analizează dosarele cu infracțiuni grave, subsecvent propunându-se soluțiile care trebuie date. La nivelul judecătorilor secției penale hotărârile sunt aduse la cunoștință de doamna judecător Claudia Tomșa”, se arată în document.

„Întrucât în ultima perioadă în spațiul public și presă sunt realizate afirmații grave privind legalitatea acestei colabărări instituționale, am apreciat necesar să vă sesisez pentru a exprima un punct de vedere avizat, de care să ne putem servi în cazul apariției unor neplăceri din partea justițiabililor sau a avocaților din dosarele cu infracțiuni grave (…). Vă rog să lămuriți dacă transportul dosarelor la sediul S.J.I.Sălaj respectă dispozițiile Legii 303/2004 și 304/2004”, mai scrie semnatarul rândurilor.

Contactat pentru a-şi exprima poziţia cu privire la aceste acuzaţii grave, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, ne-a declarat că judecătoarea a făcut o plângere penală pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, susţinând că nici textul memoriului, nici semnătura nu îi aparţin. „Plângerea penală a fost făcută în 20 aprilie, dosarul fiind înregistrat la Parchetul Sălaj. În cauză se fac cercetări pentru identificarea autorului”, a precizat Bologa.
Şi reprezentantaţii Tribunalului Sălaj au precizat că documentul este un fals şi că vor transmite în cursul acestei zile un comunicat de presă pe marginea subiectului.

4 Thoughts to “UPDATE: Scandal monstru în justiţie: O judecătoare din Sălaj „denunţă” protocoalele secrete”

  1. Anonim

    si daca ar fi adevarat, care e problema?
    cat timp colaboreaza institutii ale statului pentru prinderea PSD=HOTILOR, ordinea nu conteaza, totul este perfect !!
    dar ce mai conteaza, caci PSD=partidul PENALILOR au schimbat legile si acuma o sa ajungem sa ne bagam singuri in puscarie numai sa scapam de ei, de PSD-isti, de penali !!!

  2. I.C.

    Mda, se numește colportare. Ori v-a plătit Antena 3, ori o faceți din dragoste de PSD.

  3. Anonim

    Judecatorul Daraban nu a facut cardasie cu procurorii siSRI-ul de aia au vrut sa-l distruga ,,nu te putem folosi in interesul nostru ..te umilim si te indepartam , , ,Rudine celor care i-au manjit reputatia si l-au tarat in acest scandal fara sa aiba vreo vina …..au vrut sa aiba un dosar uau …sa nu se intoarca spre ei o solutie bau

  4. Tăunu

    De fapt, nu este important dacă semnătură judecătoarei Ştef este reală, cum eu cred, sau este falsificată. oricum, nimeni nu ne va lămuri în acest sens. Problema este acele protocoale care put. Aici, odată, îi dau dreptate lui Băsescu care, le bătea obrazul magistraţilor, ” Eu v-am ferit de influenţa politicului iar voi v-aţi băgat singuri slugi la noii securişti”. Prin acele protocoale au ajuns, din nou, securiştii să ancheteze pe români. Da, s-au reîntors, parţial, vremurile staliniste când, securiştii arestau şi anchetau noaptea, pe români .Nota bene, Ceauşescu a interzis astfel de pracici !

Leave a Comment