Șapte sălăjeni au mințit autoritățile după ce s-au întors din focarul de coronavirus din Italia

Șapte sălăjeni din Derșida, Bobota, au mințit autoritățile de la frontiera Borș, zilele trecute, declarând în fals faptul că au revenit în România din Olanda și nu din Italia, așa cum era în realitate. Cei sapte sălăjeni au venit din cea mai afectată zonă a Italiei, partea de nord, acolo unde a izbucnit focarul de coronavirus Covid-19, zonă considerată în prezent ca fiind cel mai grav afectată din lume. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, în 27 martie, numiţii S.B.V., S.V., S.C.N., G.R.I., C.I., S.L.S. ŞI V.B.I. domiciliaţi în satul Derşida, comuna Bobota, s-au întors din Italia, localitatea Castelbaldo, provincia Padova, declarând în fals la Punctul de trecere al Frontierei Borş, că s-au întors din Olanda şi nu din Italia, pentru a nu fi plasați în carantină ci în izolare la domiciliu. În zilele de 28 și 29 martie cele șapte persoane au fost plasate în carantină împreună cu încă opt membri ai familiilor lor. În cauză s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Codul penal.

9 Thoughts to “Șapte sălăjeni au mințit autoritățile după ce s-au întors din focarul de coronavirus din Italia”

  1. Alh

    ‘tui in gura de țigani, ăștia îs plaga societății, indisciplinați, plini de ei de când s-au înmulțit ca ciupercile otrăvitoare, tupeiști și mitocani *!
    Dar va veni și vremea aceea când le va fi strâmt drumul, atunci când se va atinge pragul de suportabilitate, care nu e prea departe….mama lor

    1. Anonim

      Credeți că doar 7 au mințit?

  2. ora 15:30

    Poate ar fi corect ca persoanele sa fie identificabile sa li se dea numele.
    In cazul in care unele persoane au intrat in contact cu acestia sa stie despre acest fapt si sa nu ( doamne fereste ) infecteze si alte persoane .

    1. Gheizo

      Da, are dreptate „ora 15:30”

  3. Anonim

    Inchisi sa se invete minte ca altfel ajugem vai de mama noastea

    1. Anonim

      Ar trebui impuscati

  4. zitcrisz

    Stati linistiti. Nu e ceva grav,in comparattie cu ce s-a intamplat azi in jjurul orelor 14 in parcarea pensiunii Zagor! Oamenii veniti, fugiti, din afara, au fost cazati,acolo,si nu doar salajeni, si altii,cu domiciliul in jud MM spre exemplu!

    Tiganu poatte dormi linistit, are full house,si cel maai grav, e ca,orasul va fi astfel pus in pericol de venituri din alte judete….
    PS:Sursa este cat se poate de sigura, de la un zalauan care trece zilnic pe acolo.

    1. Roxa97

      Relax, Pensiunea Ramona, e full, Hotel Severus e la fel, full, astea le știu sigur! Poate mai sunt, dar nu le știm noi…

      1. oare

        popasul romanilor, pensiunea vasile, royal!!!, se pare ca si acestea, 50 euro/persoana pe zi plus …., locatia!!!, bani sa iasa!

Leave a Comment