Şapte accidente de circulaţie cu părăsirea locului faptei, în Sălaj în acest an

Şapte accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului au fost înregistrate în judeţul Sălaj în acest an. Acestea s-au soldat cu o persoană decedată şi şase persoane rănite uşor. După cum au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în situația în care şoferii sunt implicați în evenimente rutiere din care au rezultat vătămări corporale, chiar dacă rănirile sunt ușoare, conform prevederilor articolului 338 din Codul Penal, au obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea poliției. Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. “Pentru a nu vă expune riscurilor, chiar dacă victima părăseşte locul faptei, anunţați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie. Potrivit prevederilor legale, în cazul în care în urma unui accident de circulație a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. În plus, conducătorul auto ori persoana care are cunoștință de producerea unui astfel de accident este obligat să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112”, au transmis reprezentanţii IPJ Sălaj.

 foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “Şapte accidente de circulaţie cu părăsirea locului faptei, în Sălaj în acest an”

  1. […] Şapte accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului Citeste mai mult […]

  2. […] Şapte accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment