Sălăjenii se pregătesc să iasă în stradă

Două acţiuni de protest sunt anunţate pentru această zi în Şimleu Silvaniei şi Zalău, ca reacţie împotriva deciziei Guvernului Grindeanu de a modifica, prin ordonanţă de urgenţă, legea penală.
Primul protest este programat în oraşul de sub Măgura, la ora 15, în zona parcului. „Trebuie să arătăm că suntem alături de restul ţării şi că nu acceptăm să-şi bată joc de noi Dragnea&Company! Cine vine??? Ora 15, la parc! Paşnic şi civilizat!!!”, susţin iniţiatorii acţiunii.
La Zalău protestul va începe la ora 17, manifestaţiile urmând să aibă loc pe platoul de marmură din faţa Instituţiei Prefectului. „Pentru viitorul copiilor noştri. Pentru o Românie cu bun simţ!”, sună îndemnul la protest. „The day we give in is the day we die” – „Ziua în care renunţăm este ziua în care murim” – au scris pe site-ul de socializare iniţiatorii acţiunii programate la ora 17 şi la care au fost invitaţi până la această oră aproape 2.800 de zălăuani.
Încercări timide de protest au avut loc, la Zalău, şi marţi noaptea, imediat după adoptarea ordonanţei, când circa 20 de oameni au ieşit în stradă, dar şi duminică, 29 ianuarie, când 35 de zălăuani au protestat paşnic în centrul municipiului.

6 Thoughts to “Sălăjenii se pregătesc să iasă în stradă”

  1. PAGUBITU

    Pasnic daca va fi vom arata slabiciune, deci, rezolvam nimic.

    1. K

      Termina cu instigarile nemernicule

  2. Anonim

    Pe tîlharul Dragnea și slugile lui din toată țara nici măcar în fund nu-i doare! De la mineriada criminalului Iliescu încoace și-au făcut mendrele cum au vrut.

  3. Dinu

    Toti neica nimeni vor sa se bage in seama ! O oportunitate pt ei , anonimi judetului si ai Zalaului ! Respectati democratia autentica , oportunistilor de serviciu , votul natiuni , pamapalailor . Vreti sa federalizati tara sa scindati ? Sa faceti jocul lui PUTIN si Dodon ? Treceti la munca mai bine :orasul e in praf ,trebuie maturat !

  4. Anonim

    Care „democratie autentica ” dinule?A lui dragnea si penalii lui.Ia treci tu bugetarule in sectorul privat ca sa vezi ce greu se castiga banul.Am mai auzit lozinci de astea comuniste in anii 90 ,NOI NU NE VINDEM TARA ,IN SCHIMB AM DAT-O GRATIS iar fsn-istii tai ,probabil si tu , v-ati umplut desagii pentru generatii intregi .

Leave a Comment