Sălaj: percheziții de amploare la sediile unei societăți de distribuție a gazelor naturale

Polițiștii specializați în combaterea infracțiunilor economice din județul Alba, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Sălaj, sub coordonarea procurorilor, au făcut 87 de percheziții, miercuri, la sediile unei societăți de distribuție de gaze, acuzațiile fiind legate de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Conform unor surse din cadrul anchetei, acțiunea vizează distribuitorul de gaze Delgaz. Perchezițiile s-au derulat în 20 de județe, printre care și Sălaj, dar și în municipiul București.
”Miercuri, 18 noiembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziţii în judeţele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (4), Caraş Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iaşi (6), Maramureş (4), Mureş (15), Neamţ (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiş (4), Vaslui (2) şi în municipiul Bucureşti (2), la sediul unei societăţi comerciale care are ca şi obiect principal de activitate distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte, precum şi la punctele de lucru ale acesteia. Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii, ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societăţii, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%”, se arată într-un comunicat al poliției. Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuţie a gazului ar fi indus în eroare instituţia care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuţie a gazelor naturale. La percheziţii au participat 261 poliţişti, din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Foto cu caracter informativ

 

3 Thoughts to “Sălaj: percheziții de amploare la sediile unei societăți de distribuție a gazelor naturale”

  1. Anonim

    Si ne mai miram de ce platim la gaz pana ramanem fara bani de mancare! Firati ai dracului de hoti si nemernici! In frunte cu OTRAVITII care ne conduc si care sunt complici, prin legile adoptate si numirile politice, la aceste hoții! Sa crapati cu totii, ca alta sansa sa scapam de voi nu e! 🤢🤮

    1. G3o

      Delgaz e firma de distributie a E-on!

  2. Anonim

    Pentru confiscari platim tot noi clientii cu facturi retroactive

Leave a Comment